Mircea Lucescu (80 de ani), selecționerul României, a avut duminică prima apariție publică după perioadă delicată din ultimele luni.
Tehnicianul a fost prezent la derby-ul dintre Rapid și Universitatea Craiova, pe stadionul Giulești, în ultima etapă din sezonul regulat. A fost pentru prima dată când a apărut în public după seria internărilor din iarnă.
UPDATE 21:00 » Mircea Lucescu s-a îmbrățișat cu Dan Șucu
Dan Șucu, patronul Rapidului, a avut un prim motiv de bucurie în această seară. Genoa, formația din Serie A pe care o conduce, a învins-o dramatic pe AS Roma, scor 2-1, în etapa 28.
În euforia victoriei, Șucu a venit să-l salute pe selecționerul Mircea Lucescu. L-a luat în brațe, ulterior și-a continuat drumul.
FOTO. Mircea Lucescu, prima apariție în public după spitalizare
Lucescu a evitat însă contactul direct cu cei din jur. Reporterii GSP.ro au surprins momentul în care mai multe persoane au încercat să îl salute, însă selecționerul a explicat că nu poate da mâna.
„Nu am voie să dau mâna”, a spus acesta.
Selecționerul României a stat în tribună alături de Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, și de Anghel Iordănescu, fostul selecționer.
Lucescu a fost în Belgia pentru a afla mai multe detalii despre problemele de sănătate cu care s-a confruntat
Mircea Lucescu a revenit în România pe 20 februarie, după o deplasare în Belgia. Acesta a mers acolo pentru un dublu control medical, în urma problemelor de sănătate din ultimele luni.
Situația medicală a selecționerului a ridicat semne de întrebare în ultima perioadă. „Il Luce” a fost internat de trei ori la Spitalul Universitar de Urgență București, după ce a acuzat probleme de sănătate care au necesitat monitorizare atentă.
După investigațiile făcute în Belgia, tehnicianul a revenit în țară și a reluat programul legat de activitatea echipei naționale.
Zilele trecute, Mircea Lucescu s-a întâlnit cu conducerea Federația Română de Fotbal pentru a discuta situația echipei naționale.
În cadrul discuțiilor, selecționerul le-a transmis oficialilor că nu intenționează să renunțe la funcție în acest moment. Chiar dacă a avut probleme medicale, Lucescu a anunțat că va rămâne pe bancă la meciul de baraj cu Turcia (26 martie).
{{text}}