Opinii   •   FCSB

Pact cu Diavolul

Mirel Rădoi revine la FCSB, foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de Alexandru Barbu   —  luni, 09 martie 2026

E compromisul cu care Mirel Rădoi vrea să devină în sfârșit un antrenor de succes.

Finul se întoarce la FCSB după un deceniu. Speră că nașul lui se va schimba. Iar.

Rădoi va debuta în play-out, cu Metaloglobus. Al doilea botez ca antrenor la echipa cu care s-a confundat cândva. Va obține o victorie facilă, câștigă play-out-ul, ajunge la barajul de Europa și o califică pe FCSB în preliminariile Conference League. Jocul e entuziasmant. Îi pregătește pe Olaru, Tănase, Bîrligea de finala cu Turcia. Le crește forma. Patronul clubului își rărește aparițiile televizate, nu mai critică, s-a maturizat la vârsta pensiei, face un pas în spate. Eroul e altul, eroul e din nou acasă. Rădoi e calm, nu mai plânge la interviuri, nu-și mai amenință cu moartea adversarii. Și în vară o transformă pe FCSB într-o fortăreață high tech.

Sau


FCSB continuă s-o ia pe tobogan, mai adună puncte, Rădoi cârpește din slăbiciuni, echipa domină din inerție turneul pentru retrogradare. Dar nimic nu e revoluționar, cum sună acum întoarcerea lui Mirel. Finanțatorul mârâie, devine frustrat că nu se mai vorbește exclusiv despre ordinele lui. Sistemul 4-4-2 nu funcționează la parametrii maximi, Gigi Becali insistă să fie aplicat singurul modul pe care-l înțelege, 4-3-3. Unde e posesia?! De ce nu evoluează Joao Paulo?! Și mandatul lui Rădoi se va încheia așa cum a început, simbolic, cu un „Bună seara, domnule Becali”.

Sunt cele două scenarii care îmbracă vestea momentului în Liga 1. Să admitem, unul e fantastic, altul e realist. Dar fiecare are drepturi de autor pe propria imaginație.

Două lumi opuse cu care Mirel Rădoi va jongla în următoarele ore/zile/săptămâni/luni. Un mandat în care timpul și contractul vor însemna concepte relative.

Mirel Rădoi a mai antrenat-o pe FCSB în 2015

Ăsta-i prețul?

Timp de 10 ani, Rădoi a fost antrenor cum a vrut el și nu a confirmat în totalitate nicăieri, niciodată. Se îndrepta către titlu cu Craiova când a fugit straniu. S-a certat cu Stoichiță întrucât oficialul FRF avea tupeul să strige indicații din tribune. Într-un dialog cu Mihai Mironică la ProTV, îl invita pe ziarist să alcătuiască el primul „11” al naționalei, dacă se pricepe mai bine.

Mirel a fost dintr-o bucată în ultimul deceniu și nu și-a construit o carieră reală de antrenor. E admirabil că nu s-a cocoșat în fața obiceiurilor mioritice, l-au ajutat și zerourile din cont, însă a cedat prea ușor, prea devreme. Mereu.

Acum, Mirel Rădoi plătește prețul unei poteci cântărite insuficient. A luat decizii așa cum proceda ca jucător, când semnele de întrebare apăreau abia după ce îi gâdila gheata atacantului cu capul. Și a greșit.

Azi se întoarce unde anunța că nu mai revine. O hotărâre ca o autoflagelare profesională. Rădoi achită prețul și face pact cu nașul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.