A doua zi după derbyul in Giulești, instituția a înșirat uzualul pomelnic de amenzi, dar n-a mai amintit de povestea cu gazele lacrimogene, de care se face vinovată.
Abia se luminase de ziuă luni dimineața când, la ceasurile opt și zece minute, digisport.ro pubica deja tradiționalele amenzi pe care Jandarmeria Română le aplică aproape după fiecare meci important.
Dacă presa deja dă știrea la opt dimineața, înseamnă că la Jandarmerie e eficiență maximă, iar spiritele matinale, trezite la goarnă, după ce fac înviorarea și întind cearșaful „să sară banul”, se apucă de înșirat amenzile. Ca știrea să fie pe site la digi la ora opt, probabil că ea a fost redactată înainte de șapte. Înduioșătoare promptitudine jandarmerească! Pentru onor, înainte!
Vigilență maximă
32.690 de lei amenzi totale. 10.000 clubului organizator, Rapid, client vechi al jandarmilor, fără cotizațiile căruia prin gamelele de la popota unității probabil că ar sufla vântul. Încă 20.000 de lei pe adresa societății de pază angajate de clubul giuleștean. În total au fost 9 sancțiuni bănești, probabil că unele sunt mici, dar există.
Plus două „interdicții pe stadioane” de câte șase luni. Nimic nu le scapă domnilor jandarmi, dumnealor veghează la liniștea și ordinea publică și sunt nemiloși cu contravenienții de pe tot cuprinsul patriei.
Ca la Louis de Funès!
Dar cum poți tu, instituție publică menită să asigure ordinea, să scoți goarna regimentului și să sufli în ea acest pomelnic de sancțiuni când din cauza ta, a jandarmeriei, meciul Rapid-Craiova a fost întrerupt câteva minute?
Când un amploaiat de-al tău, un fel de Dorel cu chipiu, a tras așa, din senin, fără niciun motiv, de naiba știe ce tijă a unei butelii cu gaze lacrimogene și a transformat Giuleștiul într-un fel de vale a plângerii? Meci oprit, selecționer plecat cu o jumătate de oră înainte de final, jucătorii cu tricourile peste față, spectatorii cu fularele la nas.
Asta pentru că jandarmul Dorel, bugetar bine-mersi, n-a avut jucării acasă și a tras de tija aceea! Francezii au ironizat astfel de gesturi stupide ale jandarmilor lor, la Saint-Tropez, la plimbare și în alte pelicule. Noi le umplem pieptul de decorații și le mulțumim că ne veghează liniștea.
Gafă Jandarmerie la Rapid - Universitatea Craiova / Foto: Ionuț Iordache (GSP)Mai trebuia o frază!
Sigur că poate a fost un fapt izolat, că năzdrăvanul Dorel a fost la rându-i criticat, că la câteva minute după meci jandarmii au dat un comunicat în care și-au recunoscut greșeala și și-au cerut scuze cam cu tonul cu care îi spui pardon unuia pe care-l calci pe bombeu, în tramvai.
Dar poate că la finalul acelui comunicat matinal-vitejesc cu droaia de amenzi aplicate ar fi trebuit să fie adăugată și o propoziție prin care să se mai regrete o dată incidentul cu tija și cu gazele, că doar nu le cădeau decorațiile și epoleții dacă o scriau. Pe loc repaus acum!
{{text}}