International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   TURCIA - ROMÂNIA

Vedeta Turciei poate rata barajul de Mondial cu România » Informații noi cu două săptămâni înainte de play-off

Kenan Yildiz (dreapta), Hakan Calhanoglu și Arda Guler, cele mai mari pericole pentru naționala României în barajul cu Turcia / Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 09 martie 2026

Hakan Calhanoglu (32 de ani) riscă să rateze cel mai important meci al naționalei Turciei din 2026. Căpitanul reprezentativei Semilunei nu a putut juca ieri în derby-ul cu Milan, antrenorul Cristi Chivu explicând că mijlocașul nu s-a refăcut după o accidentare.

„Examenul RMN a relevat o întindere musculară la nivelul adductorilor coapsei drepte”, se arată în comunicatul oficial dat de Inter. Turcii își fac griji pentru prezența la play-off-ul cu România de pe 26 martie și anunță că Federația de la Istanbul monitorizează atent situația lui Hakan Calhanoglu, care va repeta la Inter testele în cursul acestei săptămâni.

102selecții și 22 de goluri marcate are Hakan Calhanoglu la echipa națională a Turciei

Absența din meciul cu Milan, pe care Inter l-a pierdut cu 0-1 și în timpul căruia a rămas pe banca de rezerve, deja sugerase acest lucru. În conferința de presă de după derby, Cristian Chivu a explicat că „nu se simțea bine”. Iar azi a venit confirmarea problemelor turcului, în urma unui RMN efectuat la Institutul Humanitas din Rozzano.


„Obiectivul Interului şi al lui Chivu este ca Hakan să revină la meciul din deplasare cu Fiorentina pe 22 martie”

Italienii scriu că mijlocașul nerazzurrilor va rata cu siguranţă meciul important de sâmbătă contra Atalantei. „Obiectivul Interului şi al lui Chivu e ca acesta să revină pentru meciul din deplasare cu Fiorentina de duminică, 22 martie", se arată în comunicatul liderului din Serie A.

În caz contrar, după cum conchide fcinter1908.it, „Hakan se va întoarce pe teren direct după pauza internaţională, la timp pentru primul meci din aprilie contra Romei”.

Vincenzo Montella s-a întâlnit cu Hakan Calhanoglu la baza de antrenament a lui Inter

Și selecționerul Vincenzo Montella așteaptă cu sufletul la gură meciul cu Fiorentina pentru a ști dacă face echipa de start din semifinala play-of-ului pentru calificarea la CM 2026 cu Hakan Calhanoglu.

Regizorul lui Chivu are 25 de meciuri pentru Inter în acest sezon, marcând 9 goluri și oferind 4 pase decisive. S-a accidentat în derby-ul cu Juventus, apoi a lipsit la Lecce din cauza unei suspendări și a prins 31 de minute contra lui Genoa în penultima etapă din Serie A.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.