International   •   Campionate   •   INTER

L-au băgat în ședință pe Chivu după eșecul din derby: „Tot statul major al clubului a venit la Appiano Gentile!”

Președintele Beppe Marotta ar urma să discute curând cu antrenorul Cristi Chivu prelungirea contractului valabil până în 2027

Articol de Daniel Scorpie   —  marţi, 10 martie 2026

Cristi Chivu a pierdut și al doilea Derby della Madonnina din cariera de antrenor, 0-1 cu AC Milan, și Inter și-a micșorat avantajul la șapte puncte față de rivalii rossoneri la șefia Seriei A. Rezultatul și, mai ales, jocul slab i-a mobilizat pe cei din conducerea clubului, care au programat o discuție cu antrenorul român, chiar în baza de pregătire a nerazzurrilor.

Repetarea scorului din tur, 0-1 cu Milan, l-a făcut pe Chivu să devină numai al treilea tehnician din istoria lui Inter care pierde primele două derby-uri, după Giuseppe Meazza în 1947 și Giuseppe Chiappella între 1975 și 1976.

Cu zece înaintea finalului de campionat, lupta pentru lo scudetto s-a relansat, motiv pentru care conducerea lui Inter a ținut să-și manifeste nu îngrijorarea, ci încrederea în capacitatea antrenorului român de a-i păstra pe nerazzurri în fruntea topului până la capăt.

Gazzetta: „Dintre toate eșecurile posibile și imaginabile, cea mai recentă din derby e cea mai periculoasă pentru Inter”


„Dintre toate înfrângerile posibile, dintre toate cele imaginabile, cea mai recentă din derby e cea mai periculoasă pentru Inter, cel puțin în această parte a sezonului”, scrie astăzi La Gazzetta dello Sport.

Cotidianul roz a dezvăluit și detalii despre atmosfera la echipă: „Deși avantajul pe care nerazzurrii l-au acumulat ca niște furnici harnice în ultimele luni se menține substanțial, riscul este la fel de clar. Consecințele neplăcute lăsate de derby pot rămâne la suprafață.

Cristi Chivu, în Inter - Bodo/ Glimt // foto: Imago Images

Nu a existat niciun jucător care să nu fie conștient de această stare de fapt ieri la Appiano Gentile, mai aglomerat ca niciodată într-o simplă sesiune de relaxare după meci. Toată lumea știe că, deși rezidual, există pericolul ca Diavolul să câștige titlul pe linia de sosire.


Dar pentru ca acest lucru să se întâmple echipa lui Chivu ar trebui să se prăbușească, un declin ce depășește reacțiile alergice evidente în confruntările directe”.

Nu există semne în acest sens, având în vedere lăcomia cu care Inter a câștigat toate punctele puse în joc contra echipelor de la mijlocul și din partea de jos a clasamentului. În orice caz, conducerea clubului trebuie să prevină imediat posibilitatea repercusiunilor psihologice și fizice în urma înfrângerii. Orice gânduri negative trebuie eradicate din rădăcină1!

- La Gazzetta dello Sport, cotidian italian

„S-au strâns în jurul lui Chivu, dar au preferat să discute cu antrenorul despre viitor, mai degrabă decât despre trecut”

Având în vedere aceste premise generale, „nu e deloc coincidență faptul că ieri întregul stat major s-a reunit la Appiano. Au venit toți cei din conducere, un semn al unității, care nu a lipsit niciodată”.

Cristi Chivu și Giuseppe Marotta

Inclusiv Marotta a venit la Pinetina, fiind vizitator regulat, în ciuda numeroaselor sale angajamente la vârful piramidei clubului. Președintele s-a alăturat directorului sportiv Piero Ausilio, adjunctului său Dario Baccin și vicepreședintelui Javier Zanetti, care sunt prezenți acolo în fiecare zi.

„Pe scurt, toți directorii nerazzurrilor s-au grăbit să se adune în jurul lui Chivu, dar au preferat să discute cu antrenorul despre viitor, mai degrabă decât despre trecut. Pe scurt, relansarea pentru următoarele zece meciuri de campionat a început deja”, a conchis sursa citată.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.