International   •   Campionate   •   RĂZBOI

„Ori te întorci în Qatar, ori nu ești plătit” » Amenințări pentru jucătorii care au fugit din calea războiului

„Ori te întorci în Qatar, ori nu ești plătit” » Amenințări pentru jucătorii care au fugit din calea războiului // foto: Imago

Articol de Maria Olteanu   —  marţi, 10 martie 2026

În ciuda tensiunilor din Orientul Mijlociu, jucătorii care au părăsit Qatarul sunt presați să revină, pe fondul reluării competițiilor fotbalistice. Unii dintre ei au obținut permisiunea de a pleca, însă nu toți. Cei care refuză să vină sunt chiar amenințați că nu vor mai fi plătiți.

Disputarea meciului Finalissima la Doha este pusă sub semnul întrebării, unii jucători și antrenori au fugit din țară, iar neutralizarea rachetelor și a dronelor continuă zilnic. Cu toate acestea, Qatarul dorește să transmită o imagine de normalitate, o situație care îi afectează pe mulți dintre cei care au decis să părăsească țara, printre care se numără și Joselu sau Javi Martínez.

Cei doi s-au numărat printre primii care au plecat imediat ce spațiul aerian a fost redeschis, dar ar putea fi nevoiți să se întoarcă în următoarele ore pentru a răspunde cerințelor din Qatar. În caz contrar, riscă să nu fie plătiți, potrivit as.com.

Cine refuză să se întoarcă în Qatar nu își va mai primi banii


De altfel, campionatul local, QSL, se reia chiar de joi cu trei partide programate, iar echipele au revenit la antrenamente încă de la sfârșitul săptămânii trecute. De asemenea, se așteaptă ca în curând să fie anunțată și reluarea Ligii Campionilor Asiei, competiție aflată în prezent în pauză.

Mai mulți fotbaliști care au plecat odată cu izbucnirea războiului au obținut permisiunea cluburilor, dar nu toți se află în această situație favorabilă. În acest fel, cei care nu au primit acordul oficial sunt obligați să se întoarcă cât mai curând posibil.

Mesajul transmis este clar: „Ori te întorci în Qatar, ori nu ești plătit”, notează sursa citată mai sus. În orice caz, situația rămâne tensionată printre jucătorii rămași în țară.

Deși viața poate decurge într-o relativă normalitate, cu respectarea indicațiilor guvernamentale, organizarea unui eveniment de anvergură precum Finalissima, cu prezența unor staruri ca Messi sau Lamine Yamal, implică riscuri considerabile.  Argentina lui Messi și Spania lui Yamal ar urma să se înfrunte pe 27 martie pentru marele trofeu, dar situația este momentan incertă.


Pe lângă Finalissima, este vorba și despre alte cinci meciuri amicale programate în cadrul evenimentului Qatar Football Festival. Următoarele ore vor fi cruciale, însă poziția Qatarului față de fotbaliștii care activează în campionatul intern este extrem de fermă, în timp ce factorul financiar cântărește decisiv.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.