International   •   Liga Campionilor   •   BARCELONA

Hansi Flick, reacție după ce Barcelona a evitat înfrângerea la ultima fază: „Sunt mulțumit de rezultat, dar nu și de joc”

Hansi Flick, reacție după ce Barcelona a evitat înfrângerea la ultima fază / Imago Images

Articol de Mihai Șovei   —  miercuri, 11 martie 2026

Hansi Flick, antrenorul Barcelonei, a recunoscut că este mulțumit de remiza 1-1 cu Newcastle pe „St. James' Park”, în în turul „optimilor” de finală ale Ligii Campionilor. El consideră că acest rezultat oferă premise bune echipei sale pentru a avansa în competiție.

Cu toate acestea, a avut și câteva observații critice la adresa prestației formației sale.

Hansi Flick: „Veți vedea o Barcelona diferită în retur”

Barcelona a reușit să evite înfrângerea de pe terenul lui Newcastle. Harvey Barnes a marcat în minutul 86, dintre-o centrare a lui Jacob Murphy, dar catalanii au reușit să egaleze dintr-un penalty acordat la ultima fază, grație lui Lamine Yamal. Astfel, calificarea se va decide la returul programat în Spania, pe 18 martie, de la ora 19:45.


În ciuda jocului care nu a fost unul impresionant, Hansi Flick s-a declarat mulțumit de rezultatul pe care catalanii au reușit să-l obțină pe terenul englezilor.

Sunt mai mulțumit de rezultat decât de joc. Nu am făcut un meci bun cu mingea la picior, dar ne-am apărat ca o echipă. Nu a fost ușor să jucăm pe acest stadion, în fața acestui public. Ei pun o presiune mare. A fost dificil să jucăm cu mingea, dar nu putem face atâtea greșeli. A fost un meci intens. Bernal și Araujo revin după perioade lungi de inactivitate. Trebuie să acționăm pas cu pas, nu este ușor. Ei se vor îmbunătăți.

Nu este ușor să joci împotriva acestei echipe. Și cred că în apărare am făcut un meci bun. Trebuie să creștem, pentru că avem un potențial mare”, a adăugat tehnicianul german”, a declarat Hansi Flick, la finalul partidei.

Hansi Flick

Ulterior, Flick a împărtășit și așteptările sale pentru meciul retur.

Veți vedea o Barcelona diferită în retur. Acum este timpul pentru odihnă. Vom avea zile să pregătim bine meciurile viitoare. Când joci la un asemenea nivel, în Liga Campionilor și în La Liga, este normal să ai astfel de momente. Trebuie să ne adaptăm la acest nivel”, a adăugat tehnicianul german.

După ce a câștigat ultimul trofeu al Ligii Campionilor în 2015, Barcelona speră ca la retur să obțină calificarea în „sferturile” competiției. În cazul în care vor merge mai departe, elevii lui Flick vor evolua cel mai probabil în compania lui Atletico Madrid, care s-a impus cu 5-2 în fața lui Tottenham.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.