Sorin Cârțu (70 de ani), președintele de onoare al Universității Craiova, s-a declarat nedumerit de alegerea lui Mirel Rădoi (44 de ani) de a reveni de la FCSB pentru play-out, deși tehnicianul și-a dat demisia în plin sezon de la echipa de pe „Ion Oblemenco”.
Cârțu consideră că Gigi Becali (67 de ani) nu se va abține și va avea în continuare reacții tranșante la adresa jucătorilor, în ciuda faptului că patronul FCSB i-a promis lui Rădoi că nu se va băga deloc la echipă.
Sorin Cârțu, nedumerit de alegerea lui Rădoi de a reveni la FCSB: „Am fost și eu surprins”
„Mirel Rădoi trebuie să antreneze, e bine că a revenit, vorbesc pentru el… Acum unde revine, e alegerea lui. Am văzut discuţii că lui nu îi convenea să se bage cineva la echipă şi îl acuza pe domnul Rotaru.
Vorbeai de Rotaru şi acum unde te duci? La unul care vorbeşte şi mai mult. În sfârşit. V-am zis, am fost şi eu surprins. Ştii cum sunt toţi în poziţia aia de antrenor la FCSB…
Ţi se subminează munca, deşi poate este deosebită. El nu merită aşa ceva. Ştiţi părerea mea despre el. Un antrenor foarte bun, foarte bine pregătit. Singurele probleme: echilibrul lui emoţional, am spus de atunci
M-a surprins, dar în sfârşit. Cu siguranţă, îi va ajuta foarte mult. Şi o să îndeplinească obiectivul de «conferinţă». Că aşa zicea Gigi Becali că eram în «conferinţă». Acum văd că e foarte bună «conferinţa» (n.r. Conference League).
Merge şi «conferinţa». Imaginea lui poate să aibă de suferit când intră Gigi Becali. Dar el a promis că nu mai intră şi Rădoi face tot. El este capabil să facă tot, dar când Gigi Becali va intra pe televizoare, imaginea lui va avea de suferit.
O să îl pui în balanţă cu Charalambous, cu toţi. S-a dus că poate are şi un sentiment că îl doare pentru FCSB. Apoi, s-a dus să îşi ajute naşul. E clar că are sentimente mari pentru naşul lui şi pentru FCSB. M-ar fi durut mai mult dacă ar fi venit la FCSB dacă era echipa în play-off”, a declarat Sorin Cârțu, potrivit fanatik.ro.
{{text}}