Olimpiada 2008

Lacrimi prezidenţiale

Articol de Luminiţa Paul, Cătălin Tolontan   —  sâmbătă, 09 august 2008

Traian Băsescu a fost prezent ieri la deschiderea Casei României şi s-a emoţionat cînd a rostit mesajul către "tricolori"





Puzderie de invitaţi ieri, la Casa României, amenajată în incinta Ambasadei noastre la Beijing. Rînd pe rînd, foste glorii, oameni din sport, oficiali ai delegaţiei şi antrenori şi-au făcut apariţia în cartierul în care România se învecinează cu Marea Britanie, India, Columbia şi Slovenia. Puţin după ora 14:00 locală a sosit şi preşedintele Traian Băsescu împreună cu soţia, precedat la cîteva minute de Nadia Comăneci, care a coborît sprintenă dintr-un Audi negru. Elegantă, cu geantă şi pantofi Jimmy Choo, Zeiţa de la Montreal a fost personajul cel mai solicitat pentru fotografii-suvenir. Ion Ţiriac a venit împreună cu fiul lui cel mic, Patrick (12 ani).



După ce a dat mîna cu majoritatea celor prezenţi la Ambasadă, Băsescu a rostit un mic discurs, ascultîndu-l întîi pe şeful COSR, Octavian Morariu, care a fost foarte scurt. Nici preşedintele n-a lungit prea mult momentul oficial. A vorbit liber, iar la final, cînd a spus că în spatele fiecărui sportiv al nostru prezent la Jocuri se află 22 de milioane de români, s-a emoţionat atît de tare încît i-au dat lacrimile. A anunţat chiar el că, la puţin timp după festivitatea de deschidere, se va întoarce acasă şi a încheiat spunînd: "Gata, am înţeles că acum ne dau de băut!".



Nici un sportiv din delegaţie nu a putut participa la inaugurarea Casei României pentru că unii intră în concurs în zilele următoare, iar ceilalţi se pregăteau să plece spre Stadionul Naţional pentru defilare. Oficialii au părăsit Casa în jurul orei 15:00, în acelaşi scop. Au rămas însă Mariana Bitang, sobră în ţinuta bej şi cu geantă Louis Vuitton, Elisabeta Lipă, Ana Pascu, Nicu Vlad, Rudel Obreja, Adrian Stoica, dar şi Laura Badea, Violeta Beclea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.