Oțelul Galați a ieșit șifonată rău din meciul cu Hermannstadt, ultimul din sezonul regulat. Formația antrenată de Laszlo Balint (46 de ani) a pierdut pe teren propriu cu Hermannstadt, scor 0-2. Gazdele au avut nu mai puțin de trei jucători eliminați, iar miercuri a venit nota de plată. Nici sibienii nu au scăpat, după ce „secundul” Laurențiu Iorga a fost și el sancționat.
Ștefan Bană (45+5'), Diego Zivulic (78') și Paul Iacob (85') au primit cartonașul roșu. Miercuri, cei trei și-au aflat pedepsele după eliminările primite: 6 etape în total! 9 în total dacă le adăugăm și pe cele 3 primite de „secundul” lui Hermannstadt.
Bană, Zivulic și Iacob, suspendați după cartonașele roșii pe care le-au primit în Oțelul - Hermannstadt
Ștefan Bană a fost singurul fotbalist care a fost eliminat de „centralul” Andrei Moroiță după ce a primit două „galbene” pentru două faulturi. Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis să-l suspende o etapă. El va rata duelul cu Csikszereda, primul din play-out.
În minutul 78, Zivulic l-a călcat pe gleznă pe Florescu. A văzut cartonaș galben în primă fază, dar Moroiță a fost chemat la VAR și l-a eliminat. Ionuț Coza și Marius Artene s-au aflat în camera VAR.
Zivulic a primit două etape și va rata meciurile cu Csikszereda și Unirea Slobozia.
Ulterior, în minutul 85, Iacob a văzut şi el cartonaşul roşu după un meleu format între jucătorii celor două echipe după golul de 2-0. Moroiță l-a eliminat în urma unui dialog tensionat. Acesta a primit cea mai mare suspendare: trei etape, astfel va rata partidele cu Csikszereda, Unirea Slobozia și Hermannstadt.
Nici sibienii nu au scăpat. Laurențiu Iorga, „secundul” lui Dorinel Munteanu, a fost și el suspendat 3 etape, după ce a primit cartonașul roșu. Nu va sta pe bancă la meciurile cu UTA Arad, FC Botoșani și Oțelul.
ACS SC Oțelul Galați vs. AFC Hermannstadt - Eliminări Bană Ștefan Daniel, Zivulic Diego, Iacob Paul Alexandru (gazde), Iorga Laurențiu Cătălin (antrenor secund AFC Hermannstadt) - În temeiul art. 65.a din RD, se sancționează antrenorul secund Iorga Laurențiu Cătălin cu suspendare pentru trei meciuri și penalitate sportivă de 4.700 lei.
În temeiul art. 63.1.g, raportat la art. 63.2.1 din RD, se sancționează jucătorul Bană Ștefan Daniel cu suspendare pentru un meci și penalitate sportivă de 740 lei.
În temeiul art. 63.1.b, raportat la art. 63.2.4.a din RD al FRF, se sancționează jucătorul Zivulic Diego cu suspendare pentru două meciuri și penalitate sportivă de 3.000 lei.
În temeiul art. 63.1.b, raportat la art. 63.2.4.a din RD al FRF, se sancționează jucătorul Iacob Paul Alexandru cu suspendare pentru trei meciuri și penalitate sportivă de 5.000 lei.
- decizia Comisiei de Disciplină din cadrul FRF
{{text}}