Fotbal   •   Liga 1   •   Superliga

Marcel Răducanu a analizat lupta la titlu din România: „În Germania nu vezi așa ceva. Ei pot face surpriza”

Marcel Răducanu

Articol de Robert Vîrdol   —  miercuri, 11 martie 2026

Marcel Răducanu (71 de ani), legenda Stelei, a stat de vorbă cu Gazeta Sporturilor despre lupta la titlu din acest sezon și a spus numele echipei pe care o consideră favorită.

Universitatea Craiova a intrat în play-off de pe prima poziție, cu un avantaj de două puncte față de locul doi. Oltenii sunt văzuți drept favoriți la titlu de către Marcel Răducanu, dar fostul jucător de la Steaua consideră și că o altă echipă poate produce o surpriză.

Concret, este vorba despre CFR Cluj, echipă care are o serie de 11 victorii consecutive în Superliga României.

Răducanu a vorbit și despre FCSB, care abia l-a numit pe Mirel Rădoi în funcția de antrenor.


Marcel Răducanu: „În Germania nu vezi așa ceva”

Marcel Răducanu

„Am văzut că FCSB joacă în play-out. Sper ca Rădoi să facă treabă la ei și să meargă în Conference League, așa cum și-au propus. La campionat eu cred că Universitatea Craiova are cele mai mari șanse. Craiova are și un lot bun și a jucat constant.

Poate să ia campionatul anul acesta, dar și CFR Cluj poate face surpriza. Au o serie frumoasă, iar play-off-ul este lung.


Dinamo trece printr-o perioadă mai grea, a pierdut trei meciuri unul după altul. Măcar avem un campionat strâns, nu ca în Germania, unde știm deja cine va câștiga, Bayern. Craiova, zic eu, va domina, pentru că are un lot bun, dar unde nu sunt probleme? Mereu sunt la orice echipă. Parcă trebuie să fie așa, un scandal sau ceva.

Mă uit aici, în Germania, și nu văd așa ceva. Este greu de înțeles, dar parcă a devenit ceva normal. În România sunt unii care nu se uită în grădina lor și se uită la ceilalți. Nu trebuie să ai treabă cu restul. În afară nu vezi așa ceva vreodată. Fotbalul se joacă în liniște. Eu, ca manager la FCSB, trebuie să mă uit ca echipa să dea randament, spre exemplu”, a spus Marcel Răducanu pentru Gazeta Sporturilor.

Marcel Răducanu a cucerit de două ori titlul în Liga 1

Până să ajungă la Borussia Dortmund, Marcel Răducanu era unul dintre cei mai importanți fotbaliști de la Steaua.

Acesta s-a impus de două ori în competiția internă și a cucerit trofeul în sezoanele 1975-1976 și 1977-1978.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.