Baniyas, echipa antrenorului român Daniel Isăilă (53 de ani), a învins-o pe Al Wahda cu scorul de 1-0 în etapa cu numărul 19 a primei ligi din Emiratele Arabe Unite, ajungând la a treia victorie la rând în competiția internă.
Echipa lui Daniel Isăilă traversează o perioadă bună în campionat. A bifat a treia victorie consecutivă și a urcat pe locul 11 în campionat, cu 20 de puncte. Este pentru prima dată în acest sezon când Baniyas reușește o astfel de serie.
Fundașul central Mahamadou Camara a înscris singurul gol al partidei în minutul 45+1. Echipa lui Isăilă a rămas în inferioritate numerică în minutul 84, după ce Nader a văzut roșu direct, însă echipa lui a gestionat bine finalul de meci. Internaționalul sârb Dusan Tadic, fost star la Ajax și Fenerbahce, a fost integralist la Al Wahda.
Adrian Șut, ultimul care l-a învins pe Daniel Isăilă
Ultimul eșec al lui Isăilă a fost pe 22 februarie, când Baniyas a fost învins de Al Ain, echipa lui Adrian Șut, cu scorul de 2-3. Atunci, fostul mijlocaș de la FCSB marca golul de 2-1 al echipei sale.
La finalul partidei, Isăilă a declarat: „Cu Adrian Șut am vorbit prea puțin. A venit la mine după meci, ne-am salutat, i-am urat baftă. L-am întrebat doar dacă s-a acomodat și mi-a spus că mai greu, dar încet-încet. Nu e ușor când ești printre străini, singur. E un campionat puternic”.
Șut este lider în Emirate. Al Ain are 47 de puncte în 19 etape, cu unul mai mult față de Al Ahli Dubai. Echipa mijlocașului are și ea tot 3 victorii la rând în campionat.
{{text}}