Construcția Stadionului Național din Serbia s-a accelerat la maxim, iar orașul Surcin urmează să beneficieze în curând de un nou stadion, lucrările urmând să se finalizeze până în 2027.
- Surcin este un oraș aflat la 32 km de capitala Belgrad. Conform recensământului din 2022, are o populație de 45.452 de locuitori
Stadionul multifuncțional pe care vor juca fotbaliștii din naţionala Serbiei va avea o capacitate de 52.000 de locuri și se va întinde pe o suprafață de 78.645 m². Noua arenă va respecta standardele europene și va fi cea mai mare din țară.
FOTO. Noul stadion al naţionalei Serbiei prinde contur după 4 ani de aşteptare
Proiectul a fost întâmpinat cu entuziasm și așteptări imense. Însă, la mai bine de trei ani de la începerea lucrărilor, mulți au numit acest proiect „un monument lăsat în groapă”. Costurile uriașe au făcut ca progresul să fie unul extrem de lent.
După aproape 4 ani, pe rețelele de socializare a apărut un videoclip cu lucrările, care a surprins pozitiv pe mulți, deoarece stadionul prinde contur.
Se așteaptă ca acesta să fie construit până anul viitor și va fi un candidat legitim pentru finalele marilor competiții sub egida UEFA în viitor.
Inițial, guvernul din Serbia a anunțat că stadionul va costa în jur de 250 de milioane de euro. Însă, conform documentelor publice disponibile, costul a depășit deja 400 de milioane de euro. Proiectul nu este nici măcar aproape de a fi finalizat. Asta înseamnă că investiția va depăși un miliard de euro, potrivit sportsrender.com.
- În momentul de față, naționala de fotbal a Serbiei își joacă meciurile de acasă pe stadionul Rajko Mitic din Belgrad (51.000 locuri).
Belgradul vrea finala Europa League
Serbia, mai exact Belgradul, dorește să organizeze finala Europa League pentru anul 2028, a confirmat forul european de fotbal (UEFA). Țara-vecină a depus candidatura, iar contracandidații sunt următorii: Franța (stadionul lui Lyon sau Parc des Princes din Paris), Italia (Torino, casa lui Juventus) și România (Arena Națională din București).
UEFA a anunțat că ideea Serbiei este ca finala să se joace pe noul Stadion Național din Surcin, care este în construcție și ar trebui să fie finalizat până atunci. Au fost depuse nu mai puțin de 15 cereri pentru organizarea finalelor Ligii Campionilor, Europa League și Conference League pentru anii 2028 și 2029, iar Serbia se numără printre ele.
Decizia finală privind organizatorii va fi luată în septembrie 2026.
{{text}}