Nicolae Stanciu (32 de ani) a marcat primul gol de la revenirea în China, în duelul pe care echipa lui, Dalian Yingbo, l-a pierdut în fața lui Wuhan Three Towns, scor 1-4.
Această reușită vine la mai puțin de două săptămâni până la semifinalele barajului de calificare la Campionatul Mondial din vara acestui an, iar Nicolae Stanciu se află pe lista preliminară a stranierilor convocați de selecționerul Mircea Lucescu.
Turcia - România se joacă pe 26 martie, de la ora 19:00, meci transmis de Prima TV. Dacă învingem, jucăm finala pentru calificare, contra Slovaciei/Kosovo, pe 31 martie 2026.
Gazeta Sporturilor va avea 6 reporteri cu experiență la Istanbul, care vor trimite cele mai importante informații, cele mai tari reportaje și o serie de corespondențe multimedia.
Nicolae Stanciu, gol în China
În prelungirile primei reprize ale duelului dintre cele două echipe menționate anterior, la scorul de 2-1 pentru gazde, formația românului a beneficiat de o lovitură de pedeapsă.
Românul a luat mingea și și-a asumat responsabilitatea de a executa. Acesta a tras puternic, în partea de sus a porții, iar portarul advers nu a putut interveni, astfel că Stanciu a marcat, stabilind scorul cu care s-a intrat la vestiare, 1-2.
După pauză, lucrurile nu au mers bine pentru echipa internaționalului român. Echipa sa a mai încasat 2 goluri, iar Dalian Yingbo a pierdut partida, scor 1-4. După primele două partide jucate în prima ligă a Chinei, echipa lui Nicolae Stanciu a înregistrat 2 înfrângeri.
În urma acestui rezultat, echipa se află pe locul 7, având în vedere că mai multe formații au fost penalizate la începutul stagiunii, din cauza faptelor de corupție la care au participat.
Clasamentul din China
Clasamentul din China, Dalian Yingbo este pe locul 7 / foto: flashscore.roVariantă pentru echipa națională
Nicolae Stanciu se află pe lista preliminară a stranierilor convocați de Mircea Lucescu în vederea barajului cu Turcia. Experiența sa în tricoul echipei naționale poate fi folositoare în drumul spre Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.
Portar: Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 7/0)
Fundași: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 5/0), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 2/0)
Mijlocași: Marius MARIN (Pisa | Italia, 35/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Adrian ȘUT (Al Ain | EAU, 8/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Marius CORBU (Ferencváros | Ungaria, 0/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 43/11)
Atacanți: Louis MUNTEANU (DC United | SUA, 4/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep FK | Turcia, 27/7), Ioan VERMEȘAN (Hellas Verona | Italia, 0/0).
{{text}}