UTA Arad a câștigat cu 3-2 în fața celor de la Hermannstadt, în prima etapă a play-out-ului Superligii. După meci, portarul Andrei Gorcea și fundașul central Alexandru Benga au oferit declarații despre parcursul echipei și momentele-cheie ale partidei.
Arădenii urcă astfel pe locul 7 în clasament, în timp ce sibienii rămân pe locul 15.
Andrei Gorcea, după UTA - Hermannstadt 3-2: „Mi-a dat un boost de moral”
Goalkeeperul Andrei Gorcea a apărat un penalty în repriza secundă și a vorbit la finalul jocului despre importanța victoriei:
„A fost un penalty pe care aveam nevoie să-l apăr după o perioadă dificilă. Mi-a dat un boost de moral. Suntem fericiți că am câștigat, dar e îngrijorător că primim goluri foarte ușor. Norocul nostru a fost că al doilea gol al lor a venit în prelungiri.
Asta e clar, primul obiectiv este să te salvezi matematic de la retrogradare, după aceea, cu cât ești mai sus, cu atât e mai bine. Sunt echipe bune în play-out, iar cei de la Oțelul și Hermannstadt au prestat un joc solid și sunt în revenire de formă, deci oricine are șanse, mai ales că punctele nu se mai înjumătățesc”, a declarat Gorcea la „Digi Sport Special”.
Despre autogolul caraghios comis de Stoica și Căpușă, Gorcea a spus: „N-am prea înțeles nici eu ce s-a întâmplat la autogol, ghinionul lor, norocul nostru… ăsta e fotbalul, se joacă pe greșeli și e important să faci cât mai puține”.
VIDEO CU FAZA. Autogol uluitor în UTA Arad - Hermannstadt
- Sursă video: Prima Sport 1
Alexandru Benga: „Cele mai importante sunt cele 3 puncte”
Și fundașul central al arădenilor a oferit declarații după victoria arădenilor:
„Importante în această seară sunt cele 3 puncte, pentru că ne situează într-o poziție în care putem aborda play-out-ul mai liniștiți, și acest lucru este foarte important. În fața suporterilor am început cu dreptul și mergem tot înainte.
Am zis de la început că cele mai importante sunt cele 3 puncte. Nu a fost cel mai strălucit meci al nostru, ei au mai avut un penalty și au pus presiune pe noi, dar la final rămân cele 3 puncte. Era important să le obținem, pentru că îți dau un alt moral în play-out. Altfel, joci când ai puncte care te liniștesc sau când ești cu sabia deasupra capului.
Asta nu înseamnă că ne vom relaxa total. Fiecare partidă o vom aborda cu gândul la victorie și vrem să fim cât mai sus în clasament. Este o provocare pentru noi acest mini-campionat și îți dorești să câștigi sau să fii cât mai în față”, a spus Benga.
{{text}}