Superliga ar putea adopta din sistemul competițional al Greciei. Toate detaliile, în continuare!
Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost invitat la GSP Live. Acesta a admis că formatul actual al Superligii presupune un număr prea mare de partide. Astfel, se gândește la o ajustare a formatului.
Schimbarea formatului Superligii ca „să reducem puțin numărul de meciuri”
„Pentru campionatul României și pentru fotbalul românesc, formatul actual, care presupune atât Cupa României, cât și Superliga și cupele europene, înseamnă multe meciuri pe sezon. Echipele din play-off au 40 de meciuri într-un campionat, la care adăugăm meciurile din Cupa României și din cupele europene.
Deci pot înțelege că există o stare de oboseală. Ceea ce trebuie să facem este să ne gândim pentru sezoanele următoare, dacă, păstrând structura actuală a competiției, cu play-off, play-out și cu înjumătățirea punctelor, se pot găsi soluții pentru a reduce puțin numărul de meciuri. Pot exista astfel de variante. Probabil o să le discutăm în perioada următoare”, a declarat Justin Ștefan, la GSP Live.
Ștefan prezintă o variantă de format: „Este clar că se poate împărți play-off-ul în două, cu un play-off format din 4 echipe, iar următoarele 4 să joace pentru ultimul loc de cupă europeană, în timp ce restul vor lupta pentru salvarea de la retrogradare. Asta ar permite reducerea numărului de meciuri, ar elibera câteva date din calendar și ai proteja atât cluburile, cât și jucătorii”.
Acest sistem, susține oficialul Ligii, nu ar pune în pericol contractul de drepturi TV pe care rulează în prezent campionatul României: „Nu ar fi mult mai puține meciuri. Numărul minim de meciuri garantat în contract este mai mic decât cel pe care l-ar determina această schimbare de structură”.
„Repet, vom vedea dacă nu cumva avem soluții să reducem numărul de jocuri, dar fără a nemulțumi deținătorul de drepturi și fără a afecta structura actuală a campionatului. Chiar dacă, la un moment dat, ți-ai dori o revenire la un sistem cu 16 sau 18 echipe, clasic, tur-retur, acum este un format fericit pentru toată lumea.
Ai o competitivitate mai mare prin acest split - sezon regular, play-off, play-out -, crești suspansul prin împărțirea punctelor la 2. Nu ne dorim o schimbare a structurii actuale, dar să vedem dacă nu cumva putem găsi o structură prin care să eliberăm câteva date”, a adăugat Justin Ștefan, din 2013 secretar general LPF.
Cum e în Grecia
Dacă Liga 1 ar adopta acest sistem, ar fi similar cu modul de desfășurare al campionatului Greciei, care presupune:
14 echipe;
26 de etape, tur-retur;
la finalul acestor runde, campionatul se împarte în 3 grupe;
spre deosebire de România, punctele nu se înjumătățesc;
play-off-ul conține o grupă de 4 echipe, primele clasate - ele luptă pentru titlu și cupele europene (Champions League, Europa League, Conference League);
următoarele 4 clasate formează o grupă pentru a determina ultima echipă calificată în preliminariile cupelor europene (Conference League);
mai e o grupă de 6, play-out-ul, alcătuită din ultimele clasate, care stabilește cele două formații care retrogradează.
32 de meciurijoacă într-un campionat o echipă din Grecia care prinde turneul pentru titlu. În România, formațiile din play-off dispută 40 de etape
Cum e azi în Superliga:
- 16 echipe;
- 30 de runde, tur-retur;
- punctele se înjumătățesc la finalul sezonului regular;
- locurile 1-6 intră în play-off (tur-retur, în total 10 etape);
- locurile 7-16 continuă în play-out (manșă unică, în total 9 etape);
- locul 1 din play-off participă în calificările Ligii Campionilor, iar locurile 2 și 3 din play-off în Conference League;
- locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League;
- locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct. Locurile 7 și 8 din play-out joacă baraj cu locurile 3 și 4 din Liga 2.
NU pentru un sistem cu 12 echipe!
Anul trecut, președintele LPF, Gino Iorgulescu, vorbea despre un alt sistem: „Dacă punem pe hârtie și suntem lucizi, pentru a face performanță ar trebui să acceptăm un campionat cu 12 echipe”.
Justin Ștefan are însă o altă viziune.
„Nu cred că este o inițiativă fezabilă, cea cu 12 echipe. Înțeleg argumentele: concentrarea valorii, eliberarea mai multor date din calendar, o împărțire a grilei de drepturi TV favorabilă cluburilor.
Dar sunt câteva impedimente, legate de reducerea drastică a numărului de jocuri - 192 de meciuri ar presupune acest sistem, apoi vei avea și o problemă cu retrogradarea și promovarea.
A comprima de la 16 la 12 echipe înseamnă să trimiți mai multe formații în Liga a 2-a, lucru cu care astăzi FRF și cluburile participante în Liga 1 nu ar fi de acord. Este un format care, chiar dacă are argumente pozitive, nu cred că practic poate fi pus în desfășurare”, declară secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal.
VIDEO | Emisiunea integrală GSP Live cu Justin Ștefan, secretarul general LPF:
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, contul de TikTok, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro
{{text}}