Mihăiță Pleșan, 43 de ani, fostul căpitan al oltenilor, este de părere că eșecul cu FC Argeș ar trebui să-i trezească pe elevii lui Coelho și ar trebui să le zgândăre orgoliul jucătorilor importanți ai echipei: „Primele 3-4 etape sunt vitale, pot oferi viitoarea campioană”
Play-off-ul a început cu o surpriză de proporții, Universitatea Craiova - FC Argeș (0-1). Diseară, este Rapid - Dinamo, iar luni Derby de Cluj dintre U și CFR.
Mihăiță Pleșan după Craiova - FC Argeș (0-1): „Liderii să facă un pas în față, acum se văd caracterele tari”
Mihăiță Pleșan, 43 de ani, fostul căpitan al oltenilor, cu care juveții au promovat în Liga 1 în 2014, a văzut live eșecul Universității, dar nu este pus pe gânduri. Consideră, în schimb, că este momentul oportun ca fotbaliștii importanți ai Craiovei să facă un pas în față.
„Este o înfrângere, însă Craiova rămâne una dintre pretendentele la titlu. OK, nu este atât de ușor pe cât estimau unii. Acum se văd caracterele puternice și cred că Universitatea are fotbaliști, lideri, care trebuie și vor face pasul în față. Să tragă echipa după ei, în sus.
E nevoie de mobilizare generală. Un campionat se câștigă cu luptă. Jucătorii trebuie să treacă peste acest eșec, sunt sigur că vor avea o altă atitudine de acum înainte. Foarte important va fi ce se va întâmpla în etapa a doua, în partida Dinamo - Universitatea Craiova.
Oltenii sunt oameni ambițioși, sunt sigur că eșecul cu Piteștiul îi va motiva peste măsură”, a declarat Mihăiță Pleșan pentru Gazeta Sporturilor.
Mihăiță Pleșan în tricoul oltenilorMihăiță Pleșan, despre derby-ul Rapid - Dinamo: „Eșecul Craiova a făcut și mai atractiv acest meci. Dinamo, din păcate, n-are bancă de rezerve”
Diseară, este Rapid - Dinamo, în Giulești, de la ora 21:00. Gazdele pot trece pe locul 1 cu un succes. Dacă înving, „câinii” ajung la un singur punct de Craiova.
„Eșecul Craiova, sau victoria Argeșului, fiindcă nu trebuie să luăm din meritele învingătorilor... Pfaaa, totul s-a complicat acum! Doamne, ce play-off vom avea. Eu am mai zis că primele 3-4 etape pot fi decisive. Dacă leagă cineva 4 victorii la rând, eu cred că „scapă” spre câștigarea titlului.
După aceea merge din inerție. Rapid este o echipă interesantă, imprevizibilă. Meciul din Giulești de diseară devine și mai important după înfrângerea oltenilor. Apoi, dacă Dinamo învinge, sunt sigur că va merge foarte bine mai departe. Va căpăta o mai mare încredere.
Problema cea mai mare la Dinamo este că nu are bancă de rezerve. Este complicat să duci un campionat întreg în 11-12 jucători. E foarte greu. Dacă se accidentează doi-trei, sau intervin suspendările, sau trec printr-o criză de formă?!
Oricum, play-off-ul este și mai spectaculos acum. Cine va face cele mai puține greșeli, se va impune”, a mai declarat fostul internațional.
{{text}}