La conferința premergătoare meciului cu Metaloglobus, Mirel Rădoi (44 de ani) a dezvăluit modul în care va încerca să pună presiune pe „centrali”.
După ce Daniel Bîrligea văzuse două cartonașe galbene în meciul cu Hermannstadt, 3-3, în urma vociferărilor la adresa arbitrului, Gigi Becali a decis să „taxeze” cu amenzi considerabile actele de indisciplină.
Mirel Rădoi: „Plătesc eu un cartonaș sau două pentru a se duce să pună presiune”
Acum, Rădoi a venit cu altă ideologie. Spune că în cazul în care va constata că un anumit arbitru este „instabil emoțional”, le va cere personal jucătorilor să meargă și să pună presiune pe ei. Le va plăti eventualele amenzi date de club pentru acest lucru.
„Depinde, dacă noi stabilim că un arbitru e instabil emoțional, s-ar putea să vină și de la mine o discuție. Să le plătesc eu un cartonaș sau doua pentru a se duce să pună presiune. Dar asta doar în cazul în care vom ajunge să fim dezavantajați clar. Deocamdată nu s-a întâmplat acest lucru.
Nu facem altceva decât ca jucătorii să se după și să pună presiune. Nu ai voie să te duci să înjuri că atunci apar cartonașe roșii. Nu ai voie să te duci în alergare că se consideră un gest ofensiv, nesportiv.
Dar dacă vor veni 3-4, probabil și arbitrul va simți o tensiune. Dar sunt foarte puțini arbitri care suferă din punct de vedere emoțional. Înainte, mai erau, îi știam”, a spus Mirel Rădoi, la conferința de presă premergătoare meciului.
Amenzile le va strânge căpitanul de echipă, indiferent dacă joacă sau nu, de vârstă, așa a fost la orice echipă la care am fost. Sper să nu fie cazul. Până acum nu am ce să reproșez. Dacă continuă așa, va trebui eu să le fac eu cinste, nu avem întârzieri la ședințe, lovirea mingii între exerciții, nu am ce să le reproșez.
- Mirel Rădoi, antrenor FCSB
{{text}}