Fotbal   •   Liga 1   •   FARUL - PETROLUL

Farul Constanța, start cu dreptul în play-out » Victorie în fața Petrolului

Farul Constanța - Petrolul Ploiești

Articol de Mihai Șovei   —  duminică, 15 martie 2026

Farul Constanța a învins-o pe Petrolul Ploiești, scor 2-0, într-un meci din prima etapa a play-out-ului Superligii.

În urma urma victoriei de azi, constănțenii se află pe locul 9, în timp ce „lupii” se clasează pe locul 13, poziție care garantează prezența la barajul de supraviețuire în primul eșalon.

Farul, victorie la început de play-out

Partida se anunța una interesantă, având în vedere că cele două echipe erau vecine de clasament. „Lupii galbeni” au început mai curajos partida de la malul mării, primele ocazii mai importante fiind la poarta lui Rafael Munteanu, tânărul portar constănțean.


În ciuda faptului că oaspeții au început meciul mai bine, primul gol a venit chiar în poarta acestora. Alexandru Ișfan s-a luptat cu apărătorii petroliști, iar mingea a ajuns la Răzvan Tănasă care a deschis scorul printr-un șut puternic din careu. Astfel că în minutul 29, tabela arăta 1-0 în favoarea gazdelor.

La puțin timp după această reușită, Ramalho a părăsit terenul accidentat, în locul său intrând Eduard Radaslavescu.

Până la finalul reprizei jocul a fost echilibrat, cea mai mare ocazie fiind a lui Chică-Roșă, care în prelungirile primei reprize a încercat o execuție spectaculoasă, dar fără rezultat. Scorul cu care s-a intrat la vestiare fiind 1-0 pentru Farul.

Startul reprizei secunde a găsit-o tot pe Farul în atac, Alexandru Ișfan învingându-l pe Raul Bălbărău în minutul 57, dar reușita a fost anulată pentru ofsaid. Efortul atacantului lui Farul a dat roade în cele din urmă 7 minute mai târziu, atunci când l-a lobat pe portarul Petrolului, marcând un gol frumos care a ajutat-o pe Farul să mărească diferența de pe tabelă.


Până la finalul partidei, Petrolul a fost echipa mai activă în atac, dar fără rezultat. Rezultatul final al partidei a fost 2-0 în favoarea „marinarilor”,  astfel că echipa lui Ianis Zicu a început cu dreptul parcursul din play-out.

Pentru Farul urmează duelul de pe terenul lui Csikszereda, în timp ce Petrolul va evolua pe terenului lui Metaloglobus.

FINAL » Farul – Petrolul 2-0

  • Click AICI pentru statistici

  • Televizare: Prima Sport 1 și Digi Sport 1

  • 2.784 spectatori au asistat la meci

  • Au marcat: Răzvan Tănasă (29), Alexandru Ișfan (64)

Farul – Petrolul, echipe de start:

Farul (4-3-3): R. Munteanu - Maftei, Larie, Marins, Pellegrini - Ramalho, Dican, Cr. Ganea - Grigoryan, Işfan, Tănasă

Rezerve: Buzbuchi, Furtado, Ş. Duţu, Ţîru, Sîrbu, Banu, Radaslavescu, Vînă, Goncear, Vojtus, Doicaru, Markovic

Antrenor: Ianis Zicu

Petrolul (4-3-3): Bălbărău - Ricardinho, Papp, Roche, Dumitrescu - Boţogan, Dulca, Jyry - Hanca, Chică-Roşă, Hermann

Rezerve: Krell, Prce, Araujo, Ignat, Rodrigues, Mateiu, Boateng, R. Pop, Grozav, V. Gheorghe, Aimbetov, Manolache

Antrenor: Eugen Neagoe

Arbitru: Horațiu Feșnic // Asistenți: Valentin Avram, Alexandru Cerei

Arbitru VAR: Adrian Cojocaru // Asistent VAR: Cristina Trandafir

Clasamentul din play-out-ul Superligii:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.