Italianul Kimi Antonelli (19 ani, Mercedes) a câștigat Marele Premiu al Chinei, obținând prima lui victorie în Formula 1. A fost urmat de colegul George Russell și de Lewis Hamilton (Ferrari).
Ce este Overcut F1? Disecăm cele 24 de curse dintr-un sezon uluitor de Formula 1, fiecare punct critic, fiecare depășire. De la manevrele de geniu și până la momentele de tipul „Ce-a fost în capul lui?". Îți explicăm de ce unii au ales undercut, alții overcut, iar alții pur și simplu au sperat să nu plouă.
La fel ca în Marele Premiu al Australiei și în cursa de Sprint din China (de sâmbătă), Mercedes a arătat din nou că are cea mai bună mașină a acestui început de sezon, piloții ei terminând cursa la o distanță uriașă față de rivalii de la Ferrari.
Safety Car-ul, ajutor pentru Kimi Antonelli
Plecat din pole position, Kimi a fost depășit de Hamilton imediat (britanicul a plecat de pe 3), Ferrari arătând încă o dată că stăpânește excelent starturile de cursă. Ca un bonus pentru italieni, Leclerc a urcat pe 3, de pe 4, peste George Russell.
După patru tururi la limită, mașina Mercedes și-a arătat superioritatea. Antonelli a trecut pe primul loc, iar Russell era în spatele lui. Și părea că va fi o luptă între cei doi pentru victorie, dar lucrurile s-au schimbat rapid.
În turul 11, Safety Car-ul a fost instaurat, după ce Lance Stroll a oprit monopostul pe circuit. Iar primii patru au intrat la boxe pentru a trece pe pneuri hard, cele mai rezistente. Iar aici totul s-a jucat în favoarea lui Antonelli.
Italianul a intrat la boxe de pe prima poziție, în timp ce Russell a revenit pe 4, cu Franco Colapinto (Alpine) și Esteban Ocon (Haas), care nu au trecut pe la boxe, între ei. În turul 14, la reluarea cursei, Hamilton a fost pe fază și l-a depășit pe Russell, care a greșit și a intrat larg în virajul 6, permițându-i rivalului să urce un loc.
Russell a continuat să aibă probleme la restart, iar în startul turului 15 a fost depășit și de Leclerc și a ajuns pe 6. Astfel, de la 1,4 secunde câte erau între Antonelli și Russell înainte de Safety Car, distanța a crescut la 2,9 secunde, iar britanicul de la Mercedes a căzut de pe 2 până pe 6.
Kimi Antonelli, primul italian care câștigă în Formula 1 după 20 de ani // FOTO: Guliver/GettyImagesKimi Antonelli, liber pe pistă, Russell, traseu complicat
Iar în timp ce Antonelli a avut toată pista în față și a putut profita de forța monopostului pentru a se distanța, Russell a trebuit să-și facă loc printre alte mașini, forțând și compromițându-și pneurile.
Abia în turul 29, din 56, Russell a revenit pe poziția pe care se afla în turul 11, dar la 7,5 secunde în spatele colegului său. Și nu a mai avut forța necesară să se apropie și să încerce să câștige al doilea Mare Premiu din sezon. În final, când a trecut linia de sosire, Kimi avea 6,1 secunde în fața lui George, suficient pentru un final de cursă liniștit.
Nu am cuvinte. Aproape că plâng. Mulțumesc echipei că m-a ajutat să realizez acest vis. Voiam cu adevărat să readuc Italia în vârf și am reușit astăzi. Chiar dacă am făcut un mic «atac de cord» cu acea blocare a roților, am reușit să câștig.
Startul nu a fost ușor, am acoperit prea mult interiorul și le-am lăsat prea mult spațiu celor de la Ferrari. Dar am reușit să câștig.
– Kimi Antonelli
Mari felicitări pentru Kimi, este ceva special să câștigi prima ta cursă. Mă bucur că pășesc pe podium alături de el și de tipul ăsta de asemenea (n.r. - cu referire la Lewis Hamilton, fostul lui coleg la Mercedes).
- George Russell, Mercedes
Clasamentul general al piloților:
George Russell (Mercedes) - 51 de puncte
Kimi Antonelli (Mercedes) - 47
Charles Leclerc (Ferrari) - 34
Lewis Hamilton (Ferrari) - 33
Oliver Bearman (Haas) - 17
Lando Norris (McLaren) - 15
Pierre Gasly (Alpine) - 9
Max Verstappen (Red Bull) - 8
Liam Lawson (Racing Bulls) - 8
Arvid Lindblad (Racing Bulls) - 4
Isack Hadjar (Red Bull) - 4
Oscar Piastri (McLaren) - 3
Carlos Sainz (Williams) - 2
Gabriel Bortoleto (Audi) - 2
Franco Colapinto (Alpine) - 1
Esteban Ocon (Haas) - 0
Nico Hulkenberg (Audi) - 0
Alexander Albon (Williams) - 0
Valtteri Bottas (Cadillac) - 0
Sergio Perez (Cadillac) - 0
Fernando Alonso (Aston Martin) - 0
Lance Stroll (Aston Martin) - 0
Clasamentul general al constructorilor:
Mercedes - 98 de puncte
Ferrari - 67
McLaren - 18
Haas - 17
Red Bull - 12
Racing Bulls - 12
Alpine - 10
Audi - 2
Williams - 2
Cadillac - 0
Aston Martin - 0
{{text}}