International   •   Campionate   •   INTER

Italienii îi dau dreptate lui Cristi Chivu: „Incredibilă eroare! Doar VAR-ul, mai slab decât centralul”

Cristi Chivu, eliminat cu Atalanta/ foto Imago Images

Articol de Daniel Scorpie   —  duminică, 15 martie 2026

Inter a intrat în silenzio stampa după finalul partidei de sâmbătă cu Atalanta (1-1), în care Cristi Chivu a fost eliminat, din cauza protestelor la două decizii controversate luate de arbitrii. Presa peninsulară a fost de partea nerazzurrilor, criticând eroarea gravă comisă de „centralul” Gianluca Manganiello și de asistentul video Matteo Gariglio. care au luat note foarte mici.

S-a terminat cu un scandal monstru meciul de ieri de pe „Giuseppe Meazza”, din etapa a 29-a în Serie, Inter - Atalanta 1-1. În finalul remizei, Chivu a făcut o criză de nervi, a primit două „galbene”, fiind eliminat pentru proteste, și liderul campionatului a decis să boicoteze toate dialogurile cu mass-media.

Nerazzurrii s-au plâns de două faze, în care au consderat că Gianluca Manganiello i-a defavorizat: la golul egalizator, marcat de Krstovic, situație în care au acuzat un fault neacordat comis de Sulemana asupra lui Dumfries, dar, mai ales, la contactul din careul Atalantei dintre Scalvini și Frattesi, când „centralul” a lăsat jocul să continue, iar verificarea scurtă din camera VAR i-a dat credit „centralului”.

Cristi Chivu, decizie radicală în vestiarul lui Inter / Imago Images

Gazzetta: „Lovitura e clară și nu poate fi măsurată. În trecut, s-a acordat mereu penalty: Gariglio tace și nu e bine”

La unison, presa italiană i-a dat dreptate liderului campionatului, considerând că a fost o decizie strâmbă de a refuza lovitura de la 11 metri care se impune fluierată în favoarea lui Inter în prelungirile partidei. Manganiello și Gariglio au primit note mici, între 4 și 5 din partea zirarelor de profil, Gazzetta dello Sport, Corriere dello Sport și Tuttosport.

În minutul 36 al reprizei a doua, Dumfries are posesia mingii și se află în fața lui Sulemana. În dubiu, e legitim să ne întrebăm de ce jucătorul de la Inter cade într-o poziție de avantaj clar, dar atingerea ușoară a picioarelor și împingerea ușoară nu par a fi decisive.

În minutul 86, Frattesi anticipează și primește o lovitură: Scalvini ajunge târziu, lovitura este clară și nu poate fi măsurată. În trecut, s-a acordat mereu penalty: Gariglio tace, nu e bine. Manganiello a fost aproape ok până la a doua „greșeală”.


Faultul acuzat de Inter

Trece cu vederea contactul Sulemana - Dumfries (ușor), dar în cazul Scalvini - Frattesi nu trebuie, nici el, nici Lissone: există anticipare și lovitură clară. Nota 4,5.

Corriere dello Sport: „Era corect să fie penalty pentru Inter. Doar Gariglio, mai slab decât centralul. Manganiellata!”

Corriere dello Sport a fost mai aspru în tonul criticilor: „Chiar dacă Manganiello, din poziția sa de pe teren, este posibil să nu fi văzut corect contactul din careu dintre Scalvini și Frattesi, arbitrul VAR Gariglio (asistat fiind și de expertul Chiffi) ar fi trebuit să-l solicite pentru o revizuire a fazei (On Field Review).

Dinamica este clară: jucătorul de la Inter ajunge primul la minge și este lovit în piciorul drept de fundașul de la Atalanta. Ar fi fost corect să se acorde lovitură de la 11 metri în favoarea echipei gazdă. Doar Gariglio, mai slab decât centralul. A fost o Manganiellata!”.

Ar trebui analizat mai în detaliu și contactul piciorul drept-piciorul drept dintre Sulemana și Dumfries la golul lui Krstovic de 1-1. Protestele i-au costat lui Chivu eliminarea pentru cumul de cartonașe galbene”.

Inter a cerut penalty la lovitura primită Frattesi

Tuttosport a mers pe aceeași linie fermă și l-a apreciat pe Manganiello cu 4: „Nota proastă trebuie împărțită cu Gariglio și Chiffi de la VAR.

În ceea ce privește golul, dezbaterea dintre cei care îl consideră vinovat și cei care îl văd nevinovat are sens, dar este incredibil că nu s-a acordat un penalty pentru lovitura pe care Scalvini i-a dat-o lui Frattesi!”.

În trecut, în două situații similare, însă în careul lui Inter, arbitrul, cu ajutorul VAR, a dictat penalty împotriva nerazzurrilor: în campionatul trecut, la un meci cu Verona, după un contact în careu între Darmian și Magnani, și în 2020-2021, la o partidă cu Juventus, în care Dumfries a fost penalizat cu fault în careu după un duel cu Alex Sandro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.