Capital în lupta pentru evitarea locurilor de baraj pentru menținerea în Superligă, duelul dintre Farul Constanța și Petrolul Ploiești (2-0) a fost încrâncenat atât pe teren, cât și în tribune.
Forțele de ordine au fost atente să nu apară incidente violente între fanii veniți de la Ploiești, în timp ce jucătorii au pus osul la bătaie pe gazon. Drept urmare, s-a lăsat cu accidentări serioase, goluri de o parte și ratări imense de cealaltă, dar și cu nervi pe banca tehnică a oaspeților.
Iată 6 lucruri care nu s-au văzut la TV!
1. Ce nu s-a văzut la TV în Farul - Petrolul 2-0: 100 de fani ploieșteni au oferit o imagine unică
Veniți în număr mare pe Litoral, cei peste 100 de fani ploieșteni au oferit o imagine unică. O parte au fost îndrumați spre zona special amenajată pentru galeria oaspeților, iar cealaltă parte a fost trimisă în a doua jumătate a peluzei. Chiar dacă între ei s-a aflat un gard de protecție, jandarmii au format un adevărat cordon pentru a-i ține separați.
Motivul îl reprezintă tensiunea dintre cele două facțiuni ale galeriei Petrolului, care nici măcar nu au scandat la unison în favoarea "găzarilor". În plus, în semn de protest după ce poliția a efectuat mai multe percheziții și rețineri printre membrii galeriei, au afișat un banner cu mesajul: "Ultrași, nu infractori!".
2. Ramalho, făcut groggy
Lovit cu mingea în plină figură în debutul meciului, Diogo Ramalho nu a rezistat pe teren decât 33 de minute. Portughezul s-a întins pe gazon, acuzând dureri de cap și amețeli, iar doctorii au făcut semn că este nevoie de schimbare. Mijlocașul în vârstă de 26 de ani a zăbovit pe banca de rezerve câteva minute, cu o pungă de gheață la ceafa și cu bluza de trening pe cap, apoi a plecat încet spre vestiar, însoțit de un membru al staff-ului.
3. Neagoe, nervos pe propriii fundași
Antrenorul ploieștenilor, Eugen Neagoe, a făcut o criză de nervi la primul gol al constănțenilor. Tehnicianul și-a certat fundașii, care l-au scăpat pe Alexandru Ișfan, pasatorul decisiv la reușita lui Răzvan Tănasă. De altfel, și-a cravașat elevii pe tot parcursul partidei, fără să se așeze vreo clipă pe banca de rezerve, și s-a contrat în dese rânduri cu „centralul” Horațiu Feșnic, dar și cu rezerva Ovidiu Robu.
4. Sărbătoare în galeria Farului
Cea mai veche facțiune din galeria Farului, Aria Ultra, a sărbătorit la meciul cu ploieștenii 26 de ani de la înființare, pe care îi va împlini pe 22 martie. În acest sens, a afișat două bannere cu mesaje relevante privind loialitatea față de culorile alb-albastre: „Tot astăzi toți ăștia, ultimii rămași" și „Nu ne întrebăm ce am fi făcut, dacă nu am fi făcut tot ce am făcut".
Chiar dacă au fost depășiți numeric de fanii oaspeților, constănțenii și-au încurajat în permanență favoriții, iar la final s-au bucurat pentru victorie alături de alb-albaștri.
5. Cel mai bun sezon pentru Ișfan
După meciul cu Petrolul, atacantul Alexandru Ișfan a atins o nouă bornă în carieră, bifând primul sezon în care a ajuns la 10 goluri marcate. Totodată, jucătorul în vârstă de 26 de ani, venit în această vară la Farul Constanța, a strâns și 4 pase decisive în actuala ediție a campionatului, fiind cel mai productiv fotbalist al alb-albaștrilor. Golgheterul gazdelor a sărbătorit reușita din disputa cu ploieștenii la marginea terenului, în dreptul Tribunei I, unde se aflau soția și băiatul său.
6. Pellegrini, trimis direct la spital cu fractură de tibie!
Titular pe banda stângă a defensivei constănțene, francezul Lucas Pellegrini s-a accidentat grav în minutul 68 al disputei cu Petrolul. Fundașul în vârstă de 25 de ani a suferit o fractură de tibie la piciorul stâng, după ce a comis un fault dur asupra lui Ricardinho.
Jucătorul Farului a rămas la pământ în urma acestui duel și, după ce a primit îngrijiri medicale, a părăsit terenul pe targă, fiind dus direct la ambulanță și transportat direct la Spitalul OCH din Ovidiu.
Cel mai afectat de cele petrecute a fost colegul său din apărare, Gustavo Marins, care și-a pus mâinile în cap, dar a fost îndemnat de Narek Grygorian să se concentreze asupra finalului de partidă.
La scurt timp după meci, Farul a confirmat că accidentarea este gravă, iar Pellegrini va lipsi de pe gazon aproximaativ 6 luni: „Alături de Pelle! Fundașul nostru a suferit o fractură de tibie în partida cu Petrolul, iar luni, 16 martie, va fi operat, urmând să absenteze aproximativ 6 luni de pe gazon. Te așteptăm mai puternic alături de noi, Lucas!”
{{text}}