Fotbal   •   Liga 1   •   FARUL - PETROLUL

Eugen Neagoe, după Farul - Petrolul: „Suntem Moș Crăciun! Așa facem mereu!”

Eugen Neagoe // foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  duminică, 15 martie 2026

Eugen Neagoe (58 de ani), antrenorul de la Petrolul Ploiești, a avut ceva să le reproșeze fotbaliștilor lui, la finalul eșecului cu Farul, scor 0-2, din prima etapă a play-out-ului.

Eugen Neagoe și-a criticat elevii pentru modul ușor în care echipa lui a încasat golurile. A subliniat faptul că nu este prima dată când se întâmplă acest lucru.

Eugen Neagoe, după Farul - Petrolul 2-0: „Noi trebuie să le dăm mingea să o bage în poartă!”

„Sunt dezamăgit de rezultat, în primul rând. Cred că a fost o primă repriză echilibrată. Nicio echipă nu a avut ocazii mari de a marca.


Din păcate, am făcut noi acea greșeală și le-am făcut un cadou. Este normal că atunci când le dai pasă adversarilor în careu să primești gol.

Repriza a doua am încercat, am făcut schimbări. La golul doi am pierdut ușor mingea în partea stângă. Nu știu dacă a fost fault sau nu. Ne-au prins pe contraatac și ne-au marcat gol. Știam că așa se va întâmpla. Le-am și spus asta.

Am avut ocazii, dar nu am reușit să o băgăm în poartă, în schimb la 0-0 le-am făcut acel cadou. Cam asta e istoria acestui joc. Suntem Moș Crăciun! La toate echipele, care au probleme, noi trebuie să le dăm mingea să o bage în poartă.

Nu e prima dată când se întâmplă asta. Sper că au înțeles și să termine cu cadourile astea. E o luptă dificilă în play-out. Depinde de fiecare echipă și de fiecare joc în parte”, a spus Eugen Neagoe, conform digisport.ro.


Clasamentul din play-out

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.