Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

„Îi vei întinde mâna lui Bergodi?” » Pancu n-a stat pe gânduri

Daniel Pancu, antrenorul lui CFR Cluj

Articol de Romeo Ene   —  duminică, 15 martie 2026

Daniel Pancu (48 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a susținut conferința de presă premergătoare derby-ului din deplasare cu rivala „U”. Partida a fost programată luni, 16 martie, începând cu ora 20:30.

Au ieșit scântei la ultimul meci direct dintre cele două rivale (3-2 pentru CFR). Cristiano Bergodi și Andrei Cordea au fost suspendați, după conflictul pe care l-au avut la finalul partidei.

Pancu a avut atunci o reacție vehementă, cu tentă xenofobă, și a strigat că străinii n-ar trebui să recurgă la astfel de gesturi în România. A urmat un schimb de replici de la distanță între el și italian, iar în conferința de astăzi a fost întrebat dacă îi va întinde mâna omologului său.

VIDEO | Daniel Pancu, declarații înainte de U Cluj - CFR: „E istorie!”


(Domnul Bergodi spunea că, în calitate de antrenor gazdă, îți va întinde mâna înainte de meci, adică va da mâna cu tine. Bănuiesc că răspunsul va fi același din partea ta?)

N-am avut nicio problemă cu domnul Bergodi ca situație și nu mai revin. E încheiată istoria, totul e istorie. Să ne vedem fiecare de fotbal, de echipe și tot așa.

E un derby, în primul rând. Orgolii mari în joc, trei puncte foarte importante. Suntem două echipe cu un parcurs similar, fantastic din punctul meu de vedere, pentru că singura diferență între parcursul nostru din retur – adică de când sunt eu aici – și al lor e meciul direct. Alea trei puncte sunt.

În rest, și ei un număr impresionant de victorii, un joc solid, o echipă foarte bine organizată, o echipă cu jucători și tehnică, și viteză, și experiență. Într-un cuvânt, o echipă care cu siguranță... nu m-am înșelat atunci când spuneam acum o lună și jumătate că are șanse mari de a câștiga acest campionat, cum au toate celelalte din play-off.


Avem și probleme de sănătate, inclusiv eu. Ieri nu am putut să particip la antrenament, am un virus care nu-mi dă pace, mă lasă, mă ia, de după jocul de la Constanța. Sperăm ca cei mai în formă, cei mai apți, mâine seară să se prezinte ca întotdeauna foarte bine și să obținem primele trei puncte din play-off.

Avem... nu vă putem spune, vă dați seama, dar avem jucători care abia ieri s-au antrenat cu echipa. Vedem, facem o evaluare și astăzi. Nu e cazul să fim fataliști, nu e cazul să intrăm în panică dacă, ferească Dumnezeu, se întâmplă ceva, dar nu cred că se va întâmpla.

Iar pentru cupele europene, care e obiectivul meu de când sunt aici, sunt sigur că pentru locul ăla 3 sau 4 se va juca până în ultima etapă”, a spus Pancu, în conferință.

Ești într-o țară străină, trebuie să ne respecți pe toți! E o lipsă crasă de respect la adresa românilor. Nu pot să cataloghez, mi-e greu, am o stare de mă simt un nimeni în țara mea, pe pământul meu. Astea sunt senzațiile mele în continuare, nu știu dacă mai are rost să vorbesc despre fotbal.



- Pancu, despre Bergodi, pe 7 februarie 2026

Ce așteptări are Pancu de la derby-ul Clujului: „A fost o săptămână ciudată”

Pancu susține că pregătirea partidei a avut de suferit în contextul în care LPF a schimbat ziua disputării ei de mai multe ori.

„Nu știu dacă vor mai fi atât de multe goluri, cu toate că ultimele jocuri cam acolo se duc, pentru că ambele echipe ne dorim normal victoria și pentru moment, și pentru începutul play-off-ului. Eu, din punctul meu de vedere, aș prefera să nu mai primim goluri, adică ei să nu marcheze și să obținem cel puțin un punct.

A fost o săptămână ciudată oricum. Am schimbat de două ori periodizarea. Miercuri încă nu știam în ce zi jucăm. Până la urmă jucăm luni-vineri, iarăși singura echipă care joacă la patru zile. Sigur că echipa națională are prioritate, nimic de comentat, nimic de spus, dar cum se face că tot CFR e singura care joacă la patru zile?

Vrem, nu vrem, ne legăm de aspectul Europa, dar am mai jucat o dată cum se joacă în Europa și tot culmea, cu aceleași două adversare. Acum nu e nicio problemă pentru că am avut o săptămână la dispoziție, dar vrem, nu vrem, avem jucători care încă nu se refac 100% a patra zi.

Avem jucători care ating parametri fizici de nivel european în jocuri, da, dar a căror refacere durează puțin mai mult. Dar ăsta e un aspect care nu mai contează. Echipa națională acum chiar nu o comentez pe aspectul ăsta, doar că ne-am schimbat periodizarea, planificările pe care le făcusem de la o zi la alta”, a adăugat Pancu.

Clasamentul la zi din play-off

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.