Fotbal   •   Nationala   •   INTERVIU

Gică Hagi: "Chivu s-a născut să fie important"

Articol de Radu Oprişan, Mihai Şteţcu   —  duminică, 10 august 2008

Gică Hagi l-a lăudat la Amsterdam pe căpitanul "naţionalei" şi a spus că Rădoi merită să joace la Inter





Gică Hagi se află zilele acestea la Amsterdam. E invitat de onoare la LG Tournament, competiţie la care au participat Ajax, Arsenal, FC Sevilla şi Inter Milano. În prima zi a turneului, vineri, a stat în tribună alături de Chivu şi Ogăraru. Ieri dimineaţă a făcut împreună cu echipa Gazetei şi a GSP TV cîţiva paşi în preajma hotelului Pulizer din Amsterdam, acolo unde locuieşte.



- E greu pentru Inter fără Chivu? Au făcut 0-0 cu Sevilla în prima zi, iar apărarea s-a clătinat de cîteva ori.

- Asistăm la un turneu bun, cu echipe valoroase. Dar e numai un turneu amical, de pregătire. Altul e nivelul cînd jocul e oficial. Cristi are timp să revină, trebuie să se refacă sută la sută după problema de la umăr, care l-a chinuit un an de zile.



- Are un antrenor nou şi nu oricare, ci pe Mourinho. Se vor înţelege?

- Sînt convins, de ce nu?! Cristi e un tip inteligent, ştie să comunice. Iar Inter are nevoie de el pentru că e un jucător mare. E născut să fie important, să fie o valoare!



- L-aţi avut coleg pe Chivu, apoi elev.

- Mai întîi chiar coleg de cameră. Sau el m-a avut pe mine coleg de cameră.



- De ce a fost singurul român care a rezistat la Ajax?

- Nu ştiu de ce au avut probleme ceilalţi, dar Cristi e un jucător care poate evolua la orice club din lumea asta.



Rădoi e de Inter



- Ar fi fost frumos să îl vedem şi pe Rădoi la Inter, alături de Chivu?

- Nu sînt implicat şi atunci nu pot să comentez decît ce aud. Spun decît că Mirel are valoare să joace acolo, că merită. Fără să exagerez, cred că e cel mai important jucător din campionatul nostru.



- Preţul de transfer i-a speriat pe milanezi?

- Din nou nu pot comenta, nu e problema mea. Vedeţi, noi, românii, imediat vorbim despre bani. Imporant e să ai oferte, cluburile să se înţeleagă şi apoi jucătorul să se aşeze la masă şi să spună ce gînduri are.



- Mourinho a spus că transferul nu e căzut, aşteaptă pînă pe 31 august să vadă cum se recuperează jucătorii accidentaţi.

- Mirel are valoare şi nu e de mirare că Inter discută despre el. Totul e posibil.



Sfat pentru Ogăraru



- Aţi stat cu Ogăraru în tribună, ce l-aţi sfătuit să facă? Să vină în România sau să lupte pentru un loc de titular?

- Să lupte! Asta trebuie să facă! Am stat de vorbă cu el, ştiu ce e în sufletul lui.



- Bine, dar van Basten i-a spus clar că pleacă din poziţia de rezervă.

- Niciodată nu ştii ce va fi. Cîţi nu au venit de la echipa a doua?



Şanse egale la Galata-Steaua



- Veţi fi în tribună la Galata-Steaua?

- Sigur, mă duc acolo, doar e a doua mea casă.



- Cine are şanse mai mari? Steaua a fost cap de serie, specialiştii o văd outsider.

- Şansele sînt egale. Vor fi 180 de minute de foc, intense, sînt două echipe puternice. E o competiţie unde valorile se cam egalează, uitaţi, Bate Borisov, pe care noi am scos-o anul trecut, a eliminat-o acum pe Anderlecht.



- Lăcătuş a declarat că s-ar putea consulta şi cu dumneavoastră, v-a sunat?

- Am văzut ce a spus, nu e chiar aşa. Iar eu, care nu am fost de vreo doi ani pe acolo, nu pot să îi spun lucruri importante. În ziua de azi sînt multe modalităţi de a te informa la un astfel de nivel.



"Aş pune paie pe foc"



- Ce părere aveţi despre disputa dintre Mircea Sandu şi Piţurcă?

- Nu ştiu ce au spus, am auzit doar, dar nu vreau să intru în discuţia asta. Nu aş face decît să pun paie pe foc.



- Mutu a făcut bine că a rămas la Fiorentina şi nu s-a dus la Roma?

- Nu s-a dus? Eram pe acolo şi am cam înţeles cum a stat treaba. Nu l-a lăsat preşedintele să plece. Mesajul către fani a fost clar:«Vreau să fac o echipă competitivă pentru Liga Campionilor». Şi a investit să îl ţină pe Mutu, care e un jucător extraordinar pentru Fiorentina.





"Am albit tare?"



Gică a povestit că a văzut meciurile de vineri seara alături de Chivu şi Ogăraru, în tribuna oficială de la Amsterdam ArenA. La un moment dat, operatorii olandezi l-au surprins pe Chivu şi au pus imaginea pe monitoarele uriaşe de deasupra peluzelor. Hagi a comentat amuzat: "Pe mine nu m-au recunoscut. Oi fi albit atît de tare?"





Fascinat de Olanda



Hagi s-a cazat la hotelul Pulizer, un stabiliment de 5 stele în centrul Amsterdamului, dar într-o zonă liniştită. Declară fără urmă de îndoială că îi place foarte mult Olanda: "Revin mereu cu plăcere aici. E o ţară atît de verde, liniştită, am văzut şi ieri cîteva case superbe. Şi ai variante, dacă vrei nebunie, te duci cîţiva paşi mai încolo, spre centru".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.