Sporturi   •   Altele   •   OSLO

Un schior a terminat cursa de Cupă Mondială complet beat: „Am acceptat toate «ofertele» de pe traseu”

Un schior a terminat cursa de Cupă Mondială complet beat/ foto: Captură Instagram

Articol de Oana Dușmănescu   —  luni, 16 martie 2026

Etapa de Cupă Mondială la schi fond de la Oslo a oferit o imagine șocantă: schiorul britanic Gabriel Gledhill a trecut linia de sosire complet beat, după ce a consumat numeroase băuturi alcoolice pe parcursul traseului.

În vârstă de 23 de ani, lui Gledhill i s-a refuzat recent permisul de ședere în Norvegia, unde locuia și lucra de cinci ani ca ospătar în orașul Lillehammer. De vina a fost Brexitul.

Acum, sportivul britanic a ieșit în evidență într-un mod neașteptat, consumând băuturile alcoolice, de la bere la shot-uri, oferite de spectatorii prezenți la eveniment.

„Mi s-au oferit multă bere, alcool și snus, așa că am ajuns destul de beat, dar a fost foarte distractiv. Aceasta ar putea fi ultima mea cursă aici, așa că a trebuit să accept toate ofertele de bere și șnaps pe care le-am primit”, a declarat el pentru agenția norvegiană NTB.


Gledhill a mai povestit că, în timpul cursei, i s-a oferit apă de gură, ceea ce l-a făcut să vomite pe o mare parte a traseului.

„Am simțit ce era după 20 de secunde și am scuipat. Apoi am vomitat pe aproape tot parcursul. Încă nu-mi vine să cred că cineva mi-a oferit apă de gură”, a afirmat el. Cursa a oferit și o altă scenă incredibilă, deoarece schioarele din proba feminină l-au ajuns din urmă pe Gledhill.


S-a stârnit o dezbatere în Norvegia: „E foarte stupid și demonstrează o lipsă incredibilă de respect”

Performanța sa a stârnit o dezbatere în Norvegia. Compatriotul său, Andrew Musgrave, a aplaudat atitudinea lui Gledhill. „A simțit că nu mergea repede, și asta e frumusețea probei de la Kollen: dacă nu ești rapid, bei o bere, mănânci un cârnat și te bucuri de moment”, a declarat acesta pentru NTB.

Alți experți au criticat situație: „Ceea ce a făcut a fost foarte stupid și demonstrează o lipsă incredibilă de respect. E foarte bine să te înțelegi cu publicul, dar să te îmbeți într-o cursă de schi și să pui în pericol proba feminină este o prostie. Îi place să fie în centrul atenției pe rețelele sociale și la televizor, dar divertismentul are o limită și cred că Gledhill a atins-o.”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.