Radu Drăgușin (24 de ani), fundașul lui Tottenham, a fost integralist în partida jucată de echipa sa pe terenul lui Liverpool, încheiată 1-1. La finalul partidei, acesta a vorbit despre cât de important este rezultatul obținut pe Anfield.
Fundașul român consideră că punctul obținut pe terenul campioanei este foarte important, având în vedere perioada grea prin care trece clubul din Londra.
Radu Drăgușin: „Este dificil să schimbi antrenorii la mijlocul sezonului”
După două meciuri în care nu a jucat deloc, cu Crystal Palace și Atetico Madrid, Drăgușin a revenit în echipa de start a lui Tottenham. Acesta a jucat toate cele 90 de minute de pe Anfield în egalul care vine ca o „gură de aer” pentru echipa din capitala Angliei, iar la final a vorbit despre mai multe subiecte.
„Nu există puncte ușoare în Premier League și astăzi s-a văzut acest lucru. Venind aici în deplasare, pe Anfield, știam că va fi un meci mai defensiv. Am făcut bine să nu primim al doilea gol. Am rămas în joc, l-am gestionat bine, iar punctul este uriaș. Am înțeles că am primit un gol, dar nu era nimic de pierdut. Am continuat să muncim din greu, am continuat să alergăm și am continuat să credem până la final, ceea ce ne-a adus rezultatul.
Astăzi a fost prima dată când am jucat alături de Danso. Suntem un grup de jucători care dau totul, indiferent de minutele jucate. De la cel mai mic la cel mai mare, vrem să continuăm să luptăm pentru acest club.
Este dificil să schimbi antrenorii la mijlocul sezonului și este o abordare diferită. Astăzi, am arătat unele progrese pentru că am fost solizi în defensivă și am primit foarte puține goluri, chiar dacă Liverpool este o echipă ofensivă bună.
De fiecare dată când joc, vreau să-mi demonstrez valoarea jucând pentru această emblemă. Au fost câteva săptămâni grele și ne-a lipsit acest sentiment. Trebuie doar să continuăm să construim, știm că putem reuși. Încrederea a fost destul de scăzută în ultimele săptămâni, dar astăzi este un sentiment mai bun. În sfârșit avem ceva după o performanță solidă”, a declarat Radu Drăgușin, potrivit BBC.
În ciuda punctul obținut pe Anfield, Tottenham continuă seria neagră, ajungând la 8 meciuri fără victorie în toate competițiile. Londonezii ocupă locul 16 în clasamentul din Premier League, fiind doar la 1 punct deasupra primului loc care retrogradează în Championship.
{{text}}