Sporturi   •   Tenis   •   WTA

Fosta finalistă de la Wimbledon înțelege presiunea la care e supusă Emma Răducanu: „Tenisul e interesant pentru că poți ajunge în vârf foarte devreme”

Emma Răducanu/Foto: Imago Images

Articol de David Istrate   —  luni, 16 martie 2026

Retrasă din tenis, Eugenie Boucard (32 de ani) a oferit un interviu presei britanice în care a vorbit despre presiunea pe care a resimțit-o după anul de grație 2014 și a dezvăluit motivele pentru care se identifică cu Emma Răducanu (23 de ani, 23 WTA).

În 2014, Eugenie Bouchard reușea să ajungă în turul 4 la US Open, în penultimul act la Australian Open și Roland Garros și în finala de la Wimbledon, urcând până pe locul 5 în clasamentul mondial.

Eugenie Bouchard: „Cei mai buni ani ai mei au fost la 19, 20, 21 de ani, ceea ce e o nebunie”

Ea a început anul următor cu „sferturi” la Melbourne, după care a fost eliminată în turul inaugural atât la Roland Garros, cât și la Wimbledon. După încă un tur 4 la US Open, Bouchard nu a mai trecut niciodată de turul 3 al unui turneu de Grand Slam.


„Cu siguranță a fost dificil mental să am succes devreme. Pentru că dacă nu ai exact aceleași rezultate, atunci totul e privit ca fiind negativ, chiar dacă rezultatele tale sunt bune obiectiv”, a declarat canadianca, într-un interviu pentru The Telegraph.

„Tenisul e interesant pentru că poți ajunge în vârf foarte devreme. O parte din cei mai buni ani ai mei au fost, sincer, la 19, 20, 21 de ani, ceea ce e o nebunie privind în urmă, fiindcă încă eram tânără și stupidă acum doi ani, așa că imaginați-vă (n.r. cum eram) acum 10 ani”, a adăugat ea.

Bouchard a coborât treptat din elita tenisului și a rămas cu un singur titlu, cel obținut în mai 2014, la Nuremberg Cup, în fața Karolinei Pliskova: 6-2, 4-6, 6-3. Între timp, ea a renunțat la tenis și s-a axat pe padel.

Eugenie Bouchard/Foto: Getty Images

Eugenie Bouchard, despre presiune: „Oamenii se gândesc într-un fel, dar nu funcționează așa”

În discuția cu jurnaliștii britanici, Bouchard a dezvăluit de ce o înțelege pe Emma Răducanu și a explicat modul în care presiunea a afectat-o. Sportiva cu tată român și mamă chinezoaică a câștigat în 2021 titlul la US Open, șocând lumea tenisului, dar apoi s-a oprit cel mai adesea în turul 2 sau 3 al turneelor de Mare Șlem. Ba mai mult, până în acest an, la Transylvania Open, Răducanu nu a mai ajuns în nicio finală WTA.

„Faptul că am avut succes la începutul carierei mele mai degrabă decât la finalul ei m-a făcut să simt constant presiunea. În fiecare an auzeam mereu «Va reuși să câștige un Slam? », «Va reuși să facă din nou ce a făcut înainte?» și e foarte greu să ajungi departe într-un turneu de Mare Șlem. Mulți jucători nu fac asta nicioată în cariera lor, iar cei ce o fac constant sunt nume mari precum Serena (n.r. Williams) sau Novak (n.r. Djokovic)”, a dezvăluit Bouchard.

Întrebată dacă Răducanu e într-o situație similară, ea a răspuns astfel:

Exact, oamenii se gândesc «Când vei câștiga încă unul? Urmează să câștigi unul pe an în următorii 10 ani». Dar nu funcționează așa.”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.