Fotbal   •   Liga 1   •   FARUL

Gică Popescu, intervenție în direct după preluarea Farului: „Am plătit milioane de euro. Să vă spun cât?”

Gică Popescu a oferit detalii suplimentare după ce a preluat 70% din acțiunile Farului de la Gică Hagi/ FOTO Imago Images

Articol de Adrian Duţă   —  luni, 16 martie 2026

Gică Popescu (58 de ani) a oferit detalii suplimentare după ce a preluat 70% din acțiunile Farului de la Gică Hagi (61 de ani). Fostul mare internațional a declarat că a plătit „milioane de euro”.

De acum, împărțirea acțiunilor la Farul arată astfel: Gică Popescu 70%, Gică Hagi 10%, Ciprian Marica 10%, Rivaldo 10%. Înaintea tranzacției, Hagi avea 80%.

„Regele” a renunțat la mare parte a acțiunilor pentru a se concentra pe antrenorat. Hagi vrea să revină cât mai repede pe bancă și e o soluție pentru naționala României, după plecarea lui Mircea Lucescu. Gică Popescu a declarat că hotărârea a fost luată în urmă cu mai multe luni, dar actele au fost finalizate recent.

Gică Popescu: „Dacă Hagi va deveni selecționer se va ocupa exclusiv de echipa națională, dar va fi și acționar minoritar, cu 10%”


„Sunt acționar majoritar, nu îmi place să mi se spună patron. Am făcut un comunicat pe care l-am transmis către mass-media și am spus cam tot ce era de spus. Tot ce s-a întâmplat la Farul va continua. Eu sunt președinte din 2019, de când sunt președinte clubul a avut creștere financiară. Suntem, poate, singurul club cu 6 ani la rând pe profit, mai puțin anul trecut.

Suntem un club care a trebuit să muncească foarte mult pentru a-și îndeplini obligațiile. Cât timp nu avem alt sprijin extern, am dus noi toată munca. A lucrat o echipă de management extraordinară. Gică a fost artizanul acestui proiect, dar singur nu ar fi reușit.

Gică rămâne cu 10 la sută, e unul dintre acționari. Nu mi-a plăcut să fiu dictator, mi-a plăcut să colaborez cu colegii mei. Cu Gică, atât timp cât nu va antrena, mă voi consulta așa cum a făcut-o el cu mine când era acționar majoritar.

Dacă va deveni selecționer se va ocupa exclusiv de echipa națională, dar va fi și acționar minoritar, cu 10%”, a declarat Gică Popescu, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.


Gică Hagi și Gică Popescu. FOTO: sportpictures.eu

Gică Popescu: „Tranzacția s-a făcut pe milioane de euro”

Gică nu se mai implică de câteva luni, a fost luată decizia în urmă cu câteva luni, am semnat documentele cu câteva săptămâni în urmă, le-am depus la ONRC (Oficiul Național al Registrului Comerțului). Am așteptat decizia ONRC pentru a anunța oficial.

Asta e o tranzacție comercială, că e făcută pentru un leu sau pentru 100 de milioane, e o tranzacție. Am bătut palma cu Gică, am semnat actele. Cum să vă spun cât a fost tranzacția?! Eu vă întreb pe voi ce salarii aveți? E tranzacție comercială. E vorba de milioane de euro, tranzacția e pe milioane de euro.

Tranzacția este pe milioane de euro, ce să vă spun mai mult? Nu trebuie să facem public prețul, dar este de ordinul milioanelor. În viitor, dacă îl vrea înapoi, Gică va plăti pentru acțiuni. Gică a înființat clubul, a pus bani aici, a pus suflet.

Era imposibil să le lase definitiv. A fost una dintre condițiile mele, ca Gică să rămână cu 10 la sută. A fost o condiție a mea pusă lui Gică, să rămână alături de mine, de Rivaldo și de Marica. Nu văd proiectul fără el. Nu mai ia decizia cum lua înainte”, a mai declarat Popescu.

Ce pot să spun este că vor fi niște decizii destul de dure la Farul în perioada următoare și sper ca Gică Popescu să fie inspirat și să ia cele mai bune hotărâri.

Ținând cont că suntem al doilea an în play-out, trebuie să ne reconsiderăm filosofia, strategia și se vor anunța niște decizii mai aspre. Sper ca Gică Popescu să fie inspirat în deciziile pe care le va lua.



- Ciprian Marica, acționar minoritar Farul, pentru GSP

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.