Burleanu sau lipsa de cultură fotbalistică

Președintele Federației Române crede în relațiile lui Vassaras și ne-a spus la conferința de presă că Istvan Kovacs este cel mai bun arbitru din istoria fotbalului nostru, ignorându-l complet pe cel mai mare, pe Nicolae Rainea.

Fotbalul românesc are memorie și de gura lumii nu scapi niciodată, mai ales când apar declarațiile iresponsabile și lipsite de respect. Sunt sigur că Răzvan Burleanu a vorbit fără să știe, să dea verdicte despre „cei mai buni” fără să cunoască trecutul, fără să știe cifrele și fără să respecte contextul.

Rainea a arbitrat la 3 Mondiale

Nicolae Rainea este legenda arbitrajului românesc, a debutat în Divizia A pe 7 noiembrie 1965, la meciul UTA – Farul 2-1, și și-a încheiat cariera pe 17 decembrie 1983, cu FC Baia Mare – Rapid 3-0.

În total, a arbitrat 267 de meciuri în prima divizie și 115 partide internaționale. A participat la trei Campionate Mondiale, în 1974, 1978 și 1982, a condus finala Campionatului European din 1980, Belgia – RFG 1-2, finala Cupei Campionilor Europeni 1983, Hamburg – Juventus 1-0, returul Supercupei Europei din 1978, Liverpool – Anderlecht 2-1, și returul finalei Cupei UEFA din același an, PSV – Bastia 3-0.

Cifrele astea nu sunt opționale, nu sunt impresii, nu sunt simpatii, ci reprezintă borne istorice, borne care au făcut arbitrajul românesc cunoscut și respectat în întreaga lume.

Fotbalul trăiește prin istorie, nu prin declarații. Și să-i reamintim domnului Burleanu un Italia – Argentina 1982 2-1, la Mondial, cu Rossi, Zoff, Scirea, Antognoni, Gentile, Maradona, Passarella, Kempes, Ardiles și Bertoni. Sau finala Cupei Campionilor 1983, Hamburg – Juventus 1-0, unde i-a dat galben lui Platini.

Să mai amintim de brazilienii pe care i-a arbitrat, Zico, Rivelino, Jairzinho? Sunt nume și amintiri din fotbalul adevărat, ăla concentrat, nu rușinea de azi cu tot globul la un Campionat Mondial.

Arbitrul care a condus aceste partide nu a fost doar fluieraș, a fost stâlp al echilibrului, martor al istoriei într-o lume mult mai grea decât prezentul nostru zgomotos și superficial. Rainea a fost cel mai mare și nu-l va mai ajunge nimeni.

Kovacs, rezervă eternă și controverse

Astăzi, Istvan Kovacs este vizibil și performant, primul arbitru român care a condus trei finale europene, și merită aplauze pentru ce face acum. Dar a-l comparara cu Rainea fără context este o greșeală monumentală.

Memoria fotbalului nu începe ieri și nu se poate rescrie cu declarații impulsive sau cu entuziasm de moment, apoi la Kovacs vorbim despre controverse, prea multe și sunt deranjante.

Aici intervine direct problema: declarația lui Răzvan Burleanu, în care a spus că ar fi „moral să-ți fi dorit să marchezi dintr-un fault care nu a existat”, este o dovadă de superficialitate și lipsă de cultură fotbalistică.

Este o declarație care ignoră complet cifrele, delegările, finalele și performanțele reale ale arbitrilor din trecut. Este echivalentul unei amputări simbolice a memoriei fotbalului românesc.

Președinții de federație nu fac clasamente morale, nu dau lecții de etică pe baza unui meci sau a unui derby; rolul lor este să protejeze trecutul și continuitatea. Sau la noi să fie președinți pe viață, ca-n totalitarism.

Dacă uităm trecutul și transformăm declarațiile impulsive în verdict istoric, fotbalul românesc pierde mai mult decât o polemică, își pierde din identitate, din simboluri, poate că aici a și greșit Răzvan Burleanu, a înlocuit prea repede oamenii de fotbal cu corporatiștii.

Nicolae Rainea rămâne un reper, Istvan Kovacs poate scrie istorie, dar nu mai are mult de arbitrat, iar Burleanu trebuie să învețe că memoria nu se negociază și că istoria nu se fluieră din birou și nici din fața laptopului.