Eliminat de arbitru pentru proteste în partida de sâmbătă cu Atalanta (1-1), Cristi Chivu a fost suspendat o etapă. Asistentul Aleksandar Kolarov a scăpat fără nicio pedeapsă astăzi în ședința Comisiei de Disciplină, astfel că sârbul o va conduce de pe margine pe Inter în meciul împotriva Fiorentinei, din runda a 30-a.
După ce a primit două cartonașe galbene, fiind în consecință eliminat (a doua oară în cariera sa de antrenor, după „roșul” văzut la Parma) sâmbătă, „principalul” lui Inter a primit o suspendare de un meci.
Decizia Comisiei de Disciplină n-a fost însoțită astăzi și de o amendă pentru Cristi Chivu, după cum secundul său, Aleksandar Kolarov, a scăpat chiar basma curată!
Cristi Chivu a fost eliminat la Inter - Atalanta/ foto Imago ImagesFostul selecționer al reprezentativei U21 a Serbiei a reacționat nervos și a avut un comportament lipsit de respect față de arbitrul Manganiello și față de adversarii de la Atalanta, dar a avut noroc că în raportul de joc întocmit de „centralul” Manganiello nu au apărut elemente pe baza cărora să fie judecat.
Chivu a mai fost suspendat înaintea unui meci cu Atalanta, după ce fusese eliminat, cu cartonaș roșu direct, la Parma!
Chivu a văzut cele două cartonașe galbene în minutele 83 și 85, iar acesta i-ar fi strigat „centralului” Gianluca Manganiello două cuvinte: „Era fallo”, traduse în română „A fost fault”.
Chivu a fost deranjat teribil de decizia lui Gianluca Manganiello. Acesta a consultat VAR pentru a valida golul de 1-1 marcat de Krstovic, iar „nerazzurrii” au reclamat un fault în atac comis de Sulemana asupra lui Dumfries.
Asociația Arbitrilor Italieni (AIA) a confirmat azi corectitudinea deciziei „centralului”, considerând că a fost un contact prea ușor pentru a anula golul reușit de atacantul Atalantei.
Aleksandar Kolarov, asistentul lui Cristi Chivu, așteaptă mâine decizia Comisiei de Disciplină pentru a ști dacă va fi pe bancă la meciul cu Fiorentina / Foto: Imago ImagesDumfries a încercat să protejeze balonul în fața lui Sulemana, jucătorul Atalantei l-a împins pe olandez și fundașul dreapta a căzut. Apoi, Sulemana a șutat la colțul lung, Sommer a respins în față, iar Krstovic a egalat, fără emoții. Cristi Chivu a protestat și a văzut două cartonașe galbene într-un interval de două minute.
Chivu a mai fost suspendat înaintea unui meci tot cu Atalanta, după ce fusese eliminat (cu „roșu” direct) în finalul partidei Parma - Napoli 0-0, din penultima etapă din campionatul trecut.
{{text}}