Rapid a fost sancționată dur de Comisia de Comisia de Disciplină a FRF, după incidentele petrecute în tribune la partida cu Universitatea Craiova, jucată pe 8 martie.
Clubul din Giulești a fost sancționat cu o amendă de 60.000 de lei, dar și programarea unui joc pe teren propriu, fără spectatori în 10 sectoare de pe stadion. Astfel, această sancțiune se va aplica la meciul contra Universității Cluj, programat în etapa a 3-a a play-off-ului.
Sancțiunea a fost aplicată în baza unor articole din Regulamentului Disciplinar, unde se vorbește despre responsabilitatea pentru comportarea spectatorilor, nerespectarea obligaţiilor de organizare a jocurilor abateri concurente și rasismul
Rapid, sancțiune dură din partea Comisiei de Disciplină a FRF
Comisia de Disciplină a publicat miercuri decizia luată în urma incidentelor în timpul meciului dintre Rapid și Universitatea Craiova, ultimul dinainte de startul play -of-ului.
Giuleștenii au primit două amenzi, dar conform Regulamentului Disciplinar, o vor achita pe cea mai scumpă, respectiv 60.000 de lei. Decizia care o va afecta mai rău pe Rapid este cea de a juca următorul meci de pe teren propriu cu 10 sectoare închise. Astfel, la meciul contra Universității Cluj, programat în Giulești pe 5 aprilie, fanii rapidiști nu vor putea ocupa sectoarele 101, 108, 109, 112, 113, 114, 120, 121, 201 și 202 ale stadionului.
Incidente - În temeiul art. 82.1 și 3.a și c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancționează clubul FC Rapid 1923 cu penalitate sportivă de 60.000 lei.
FC Rapid 1923 se sancționează cu măsura programării unui joc pe teren propriu, fără spectatori în sectoarele: 101, 108, 109, 112, 113, 114, 120, 121, 201 și 202.
În temeiul art. 82.1 și 3.b, raportat la art.83.2.c, cu aplicarea art. 54.2 din RD, se sancționează clubul FC Rapid cu penalitate sportivă de 37.968,75 lei.
În conformitate cu prevederile art. 45.1 din RD clubul FC Rapid 1923 va executa sancțiunea pentru abaterea cea mai gravă prevăzută de art. 83.2.d, respectiv penalitate sportivă de 60.000 lei și cu măsura programării unui joc pe teren propriu fără spectatori în următoarele sectoare: 101, 108, 109, 112, 113, 114, 120, 121, 201 și 202.
- decizia care apare pe site-ul LPF
Potrivit Regulamentului Disciplinar, articolele 83, 82 și 54 sunt cele după care s-a hotărât sancțiunea.
Articolul 54. Rasismul. Xenofobia. Discriminarea. Denigrarea
Articolul 82. Responsabilitatea pentru comportarea spectatorilor
Articolul 83. Nerespectarea obligaţiilor de organizare a jocurilor
{{text}}