Regimul dictatorial de la Casa Fotbalului

Alegerile de la FRF n-au fost doar o mascaradă juridică, ci și un atentat la libertatea de exprimare

Ar fi trebuit să vorbim astăzi, cu calm, despre legalitatea procesului electoral de la Federație, despre numărul de mandate, despre calitatea de membri afiliați a multora dintre votanți.

Dar poți discuta aceste lucruri cu calm când contracandidatul ilustrului ales, așa nesemnificativ cum este Ilie Drăgan, nu e lăsat să vorbească, e maltratat de agenții de pază și e huiduit de majoritatea fidelă fostului, actualului și viitorului președinte? Mai are sens să comentăm scorul final, de 258 de voturi din 264, obținut de marele câștigător?

Unitatea de monolit

În cei 12 ani de la instaurarea regimului dictatorial de la Casa Fotbalului, în jurul lui Răzvan Burleanu s-a creat acea „unitate de monolit” pe care și-o dorea pe vremuri Ceaușescu, dar care chiar și pe vremea acestuia mai avea unele fisuri.

Acum n-are, e impecabilă, impenetrabilă. Ilie Drăgan, un contracandidat în afara oricăror șanse de reușită, un tip fără anvergură în fotbal și în peisajul mediatic, a fost tratat de fidelii regimului cu o forță de respingere nemaiîntâlnită în ultimii ani în care am urmărit alegerile nu doar din fotbal, ci și din peisajul politic.

În ochii celor care alcătuiau această unitate de monolit sticlea ura la adresa celui care cutezase să candideze. Nu mai aveau mult până să-l sfâșie. Iar această ură viscerală nu se poate explica decât prin idolatria față de cel ales. Față de Răzvan Burleanu.

Cine a fluierat în biserică?

Un asemenea regim totalitar devine opresiv față de contestatari. Unul dintre țelurile unei astfel de dictaturi este identificarea inamicilor. Cine sunt cei șase care au făcut ca în final să nu fie 264 de voturi din tot atâtea posibile, ci doar 258? Păi, doi se cam știu deja. FCSB și FCU Craiova. Dar ceilalți patru?

Vor fi aflați rapid, pânza rețelei de informatori e deasă. Se aude (știre publicată pe surse în gsp.ro) că anumite cluburi ar fi fost amenințate cu represalii dacă se prezintă la scrutin și dacă nu votează cu cine trebuie.

Trădătorul de țară Mircea Lucescu

Ca să vedem cam care este profilul ”fidelilor regimului”, folosim o știre publicată de golazo.ro. Conform acesteia, unul dintre cei care au supervizat votul a fost un oarecare Iulian Trăsnea, reprezentant al unui club de futsal din Buzău, Luceafărul.

Ei bine, acest Trăsnea a cuvântat la alegerile din urmă cu opt ani, atunci când Ionuț Lupescu, susținut din sală de Mircea Lucescu, a candidat contra lui Burleanu. Atunci, acest nobody desăvărșit, acest slugoi impecabil, a rostit o frază demnă de anii stalinismului biruitor la orașe și sate. Anume a zis că ”Alde Mircea Lucescu și alți trădători de țară fac bani în străinătate pentru familiile lor”.

În loc ca sub înfocatul propagandist să se caște un hău care să-l înghită instantaneu cu rușinea acestei fraze cu tot, la opt ani distanță el e supervizor, adică un activist important, semeț și trufaș!

Chiar așa, cine e măscăriciul?

Realesul președinte dezamăgește de 12 ani încoace, dar culmea dezamăgirii ne-a furnizat-o astăzi. De bunăvoie, parcă a ținut să ne mai dezamăgească o dată în plan uman, pentru că în plan profesional ne obișnuiserăm demult cu gafele sale. A zis că fetița sa, de câțiva anișori, ar fi întrebat cine e măscăriciul acela. Cu trimitere la Ilie Drăgan, firește.

Cum să-ți folosești propriul copil într-o astfel de poveste? Cum să-ți treci propria dispută, de adult, prin filtrul inocenței fetiței tale? E degradant. Dar dacă pentru cei din sală, care au râs gros la această glumă de grădiniță, măsăriciul e clar că e bietul Ilie Drăgan, pentru cei care au puterea de a analiza ce s-a întâmplat pe 18 martie la Casa Fotbalului, măscăriciul e altul. Chiar proaspăt realesul, în persoană!