Marius Șumudică (55 de ani) a fost demis de Al Okhdood, echipa saudită care-l instalase în ianuarie pentru a o salva de la retrogradare. Românul o lasă pe locul 17 din 18, la 9 puncte de salvare.
Pe 5 ianuarie, Marius Șumudică a fost anunțat la Al Okhdood, atunci penultima clasată în prima ligă a Arabiei Saudite. Echipa lui avea 5 puncte, 4 sub zona sigură, iar obiectivul trasat a fost salvarea ei de la retrogradare.
Rezultatele sub comanda lui Șumudică au fost catastrofale: două victorii, două egaluri și 10 înfrângeri, golaveraj 13:33. Doar 8 puncte, prea puțin în viziunea conducerii, care a decis să intervină și l-a demis înainte de finalul sezonului.
Marius Șumudică, demis de la Al Okhdood
Șumudică a confirmat despărțirea pentru fanatik.ro:
„Da, e adevărat, am închis toate raporturile cu Al Okhdood. Le mulțumesc celor de acolo, a fost o experiență minunată în Arabia Saudită. E un campionat absolut incredibil, pentru mine a fost o onoare să antrenez într-o competiție cu atâtea vedete, atât jucători, cât și antrenori.
Am luat o echipă din mers, din păcate nu am reușit să ne atingem obiectivele pe termen scurt. Le urez din suflet să se salveze de la retrogradare”.
Șumudică o lasă pe Al Okhdood pe același loc pe care o preluase, penultimul, 17 din 18, dar la o distanță mai mare de locurile sigure decât la începutul anului: atunci erau 4 puncte, acum sunt 9.
{{text}}