International   •   Campionate   •   FIORENTINA - INTER

Adrian Mutu „a incendiat” Italia: „Vreau să văd echipa prietenului Chivu chinuită”

Adrian Mutu a vorbit laudativ în Italia despre Cristi Chivu

Articol de Alexandru Stanciu   —  miercuri, 18 martie 2026

Adrian Mutu (47 de ani) a oferit un interviu în presa din Italia înaintea meciului dintre Fiorentina, echipă pentru care a evoluat în perioada 2006-2011, și Inter, formația antrenată de fostul său coleg de la echipa națională a României, Cristi Chivu (45 de ani).

„Briliantul” a vorbit laudativ la adresa lui Cristi Chivu, alături de care a bifat nu mai puțin de 52 de meciuri pentru „tricolori”, însă a declarat că speră ca Inter să se chinuie cu Fiorentina, având în vedere situația dramatică pe care o traversează fosta lui echipă în Serie A, amenințată cu pericolul retrogradării.

  • Fiorentina - Inter, meci din cadrul etapei 30 din Serie A, se dispută duminică, 22 martie, de la ora 21:45

Adrian Mutu, înainte de Fiorentina - Inter: „Vreau să o văd chinuită”


Mă aștept la un meci foarte dificil pentru Fiorentina, dar sper să fie de asemenea dificil și pentru Interul prietenului meu, Chivu. Vreau să o văd pe Inter chinuită pentru că Fiorentina are nevoie de confirmarea victoriei din meciul cu Cremonese.

Dar, ca să fiu sincer, va fi foarte-foarte greu deoarece Inter este o mașină de război, este cea mai puternică echipă din campionat, are jucători foarte buni și un antrenor care cunoaște foarte bine mediul”, a prefațat „Briliantul” meciul dintre Fiorentina și Inter pentru firenzeviola.it.

„Chivu nu a fost doar norocos, ci și bun. Mi-ar plăcea să ajung în vârf ca el”

Adrian Mutu și Cristi Chivu. Foto: Imago Images

Întrebat dacă vrea să urmeze o cale precum cea a lui Cristi Chivu, Adrian Mutu a replicat:Drumul său este o călătorie de antrenor unică la o sută de oameni, pentru că nu a fost doar norocos, ci și bun.

Se simte ca acasă acolo. Trecerea de la echipa de tineret la prima echipă nu se întâmplă întotdeauna. Trebuie să avansezi. Mi-ar plăcea să ajung în vârf ca el, dar nu m-ar deranja să avansez treptat până acolo. Aș fi bucuros să o fac”.

Clasamentul din Serie A

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.