International   •   Liga Campionilor   •   SPURS - ATLETICO

Notele primite de Radu Drăgușin, folosit fundaș dreapta în Tottenham - Atletico Madrid: „A ieșit în evidență ca un deget amorțit”

Radu Drăgușin în Tottenham - Atletico Madrid / Foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 19 martie 2026

Radu Drăgușin a fost titular în Tottenham - Atletico Madrid, scor 3-2, returul „optimilor” de finală din Liga Campionilor. Chiar dacă au câștigat, Spurs nu s-a calificat în faza următoare a competiției, a fost 5-7 la general. Românul a fost utilizat pe postul de fundaș dreapta, unul neobișnuit pentru el.

Radu Drăgușin a fost schimbat după 66 de minute, iar Igor Tudor l-a trimis în locul său pe Destiny Udogie la scorul de 2-1 pentru londonezi. Presa din Anglia i-a acordat note de la 5 până la 7 fundașului român.

Cum s-a descurcat Radu Drăgușin în Tottenham - Atletico Madrid: note de la 5 la 7

Jurnaliștii de la goal.com i-au acordat 5 fundașului român: „A ieșit în evidență ca un deget amorțit pe postul de fundaș dreapta. Nu a părut niciodată confortabil în posesia mingii. A fost înlocuit de Udogie”.


Cei de la thespursnews.com, i-au acordat tot 5: „Radu Drăgușin a jucat într-un rol neobișnuit, cel de fundaș dreapta, și a părut într-adevăr destul de incomod. Echipa lui Diego Simeone a avut parte de o notă destul de bună de entuziasm în partea lui”.

Publicația The Spurs Web îi acordase pentru prima repriză nota 7: „Fundașul central a fost plasat pe postul de fundaș dreapta, Igor Tudor optând pentru un sistem 4-4-2, și s-a ținut de treabă, ținându-l pe Ademola Lookman liniștit pe flanc. De asemenea, a reprezentat o amenințare la lovituri fixe cu o aruncare lungă, una dintre ele ducând la o ocazie pentru Mathys Tel, dar șutul său a fost direct la Musso”.

În momentul schimbării, cei de la Football London au notat: „Destiny Udogie îl înlocuiește pe Radu Drăgușin care a avut o tură bună la serviciu în această seară”.

Statistici Radu Drăgușin în Tottenham - Atletico Madrid


  • 1 șut pe poartă

  • 17/25 pase reușite

  • 39 de atingeri

  • 2 atingeri în careul advers

  • 1/2 dueluri aeriene câștigate

  • 0/2 dueluri la nivelul gazonului câștigate

  • 1 fault

  • 1 intercepție

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.