Indonezianul Michael Bambang Hartono, unul dintre proprietarii clubului Como din Serie A, a încetat din viață joi, a anunțat clubul italian într-un comunicat oficial.
Acesta avea vârsta de 86 de ani și era unul dintre oamenii care au contribuit la ascensiunea clubului din ultimul deceniu.
A murit unul dintre proprietarii lui Como
Cu un sezon foarte bun atât în Serie A, cât și în Cupa Italiei, Como poate fi una dintre revelațiile fotbalului italian. În cursul zilei de joi, conducerea și fanii echipei au primit o veste tristă privind decesul lui Michael Bambang Hartono, unul dintre proprietarii clubului.
Cauza decesului nu a fost anunțată, dar se știa faptul că acesta avea probleme de sănătate. Anunțul a fost făcut chiar pe conturile de socializare ale echipei.
„Clubul Como 1907 este profund îndurerat de decesul lui Michael Bambang Hartono. Clubul transmite sincere condoleanțe familiei Hartono și întregului Grup Djarum.
Sub conducerea familiei, Clubul a început un nou capitol în istoria sa și, din acest motiv, Clubul îl pomenește cu recunoștință și respect”, se arată în comunicatul postat de clubul din Italia.
Michael Bambang Hartono, unul dintre proprietarii lui Como, decedat la 86 de ani / foto: Facebook Como 1907Michael și fratele său, Robert, au preluat clubul în 2019, pe când echipa evolua în Serie C, a treia divizie a fotbalului italian. Sub conducerea lor, Como a revenit în Serie A în 2024, după o absență de 21 de ani, iar în prezent se luptă pentru un loc în Liga Campionilor, ocupând poziția a patra în clasament.
Conform publicației italiene Gazzetta dello Sport, frații Hartono au o avere netă combinată de 43,8 miliarde de dolari, fiind considerați cei mai bogați oameni din Indonezia.
În acest moment, Como este pe locul 4 în Serie A și se luptă pentru un loc în Liga Campionilor, în timp ce în Cupa Italiei se află în semifinale, acolo unde se luptă cu Inter pentru un loc în finală. În tur, cele două au remizat, scor 0-0.
{{text}}