Claudiu Vaișcovici (63 de ani), fost atacant al lui Dinamo, consideră că totul s-a tăiat pentru alb-roșii în meciul cu Universitatea Craiova, 0-1, în momentul în care antrenorul Zeljko Kopic a început să scoată dintre titulari. L-a iritat în mod deosebit Adrian Mazilu (19).
Condusă din prelungirile primei părți, Dinamo a jucat o repriză întreagă în superioritate numerică, dar nu a putut să înscrie contra Universității Craiova, care a revenit la șefia Superligii.
Pe parcursul părții secunde, Zeljko Kopic a efectuat toate schimbările disponibile: în minutul 56 au intrat fundașul dreapta Ikoko, atacantul Alexandru Pop și extrema dreapta Adrian Mazilu, iar în ultimul sfert de oră i-a mai aruncat în luptă pe Ianis Tarbă și Adrian Caragea, alți doi tineri jucători de atac.
Vaișcovici consideră că totul s-a încheiat pentru Dinamo în momentul în care a avut loc schimbarea de linii. A ținut să-i „scoată la tablă” pe doi dintre cei intrați pe parcurs, Adrian Mazilu și Alexandru Pop.
Claudiu Vaișcovici l-a spulberat pe Adrian Mazilu: „Ca el joc și eu la vârsta mea! Nici nu vreau să-i pronunț numele”
„După schimbări, chiar cu om în plus, Dinamo a fost «prafao». Brazilianul «prafao».
Ca ăsta, în stânga, aici, că nici nu vreau să-i mai pronunț numele, joc și eu, la vârsta asta! Să vină mingea la mine, să o preiau, să intru 3 meciuri în centru și să dau mingea înapoi. Ca Mazilu!
Păi băi baiatule... Băi baiatule, ești tinerel, dă-i drumul la treabă. Ia-o cu tine la picior, driblează și tu un adversar, doi, intră într-o combinație, dă un șut la poartă. Așa, să stau lipit de margine... A intrat de vreo două ori și a dat o pasă în stânga, în rest nimic!
Niciunul care a intrat nu a adus un plus. Joci cu Pop? Pop și la Oțelul juca și nu juca, iar acum joacă la Dinamo? (...)
Pe ăștia-i avem, cu ăștia defilăm. Spuneam și înainte de meci că dacă se fac schimbări la Dinamo se termină fotbalul”, a comentat Vaișcovici la PrimaSport.
Anterior, el spusese că pentru Dinamo rămâne accesibil un singur obiectiv în acest sezon, câștigarea Cupei României. În semifinale, „câinii roșii” vor juca tot împotriva Craiovei, pe teren propriu:
„Dinamo nu mai are nicio apăsare cu campionatul ăsta. Jocul greu și decisiv îl vor avea tot cu Universitatea Craiova, în Cupă. Mă rog ca la acel meci Craiova să fie angrenată mai departe și la câștigarea campionatului, să rămână în lupta la titlu, că atunci poate mai avem o șansă”.
Claudiu Vaișcovici, în studioul PrimaSportClaudiu Vaișcovici a jucat 3 ani la Dinamo, între 1987 și 1990, perioadă în care a înscris 57 de goluri în 68 de meciuri de campionat, respectiv 5 în 18 apariții în cupele europene. A reușit 6 goluri Dinamo - CSM Suceava 9-1, jucat pe 8 mai 1988.
{{text}}