Fotbal   •   Liga 1   •   Dinamo - Universitatea Craiova

„Dinamo este echipa sistemului” » Președintele CS Universitatea Craiova cere penalizarea lui Armstrong: „E conflictual”

Daniel Armstrpng // Foto: GSP

Articol de Robert Vîrdol   —  vineri, 20 martie 2026

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 1-0, în duelul cu Dinamo București, iar Pavel Badea (58 de ani), președintele Clubului Sportiv Universitatea Craiova, a analizat duelul pentru Gazeta Sporturilor. Fostul mijlocaș a comentat și conflictele care s-au iscat pe teren între fotbaliștii celor două echipe.

Derby-ul de pe Arena Națională a avut parte de mai multe momente tensionate. Nicușor Bancu a văzut cartonașul roșu, fix înainte de intrarea la cabine, după un fault asupra lui Maxime Sivis, iar ulterior s-a iscat un scandal între Ștefan Baiaram și Daniel Armstrong.

Pavel Badea a vorbit despre ambele întâmplări. În ceea ce îl privește pe Bancu, fostul internațional român a spus că decizia luată de Horațiu Feșnic este una corectă. Când vine vorba despre jucătorul lui Dinamo, acesta a fost puțin mai dur, spunând că este un fotbalist conflictual.

Pavel Badea i-a penalizat pe Armstrong și pe Nicușor Bancu


Pavel Badea

„Un meci cu mare încărcătură, un meci care ne-a arătat spectacol sportiv, în care suspansul a fost maxim. A fost un joc influențat de acel cartonaș roșu care a schimbat cursul jocului. Până atunci, Craiova a arătat că este greu de învins. În zece se putea întâmpla orice.

Dinamo a înscris în turul sezonului regulat după ce Craiova a rămas în inferioritate, tot Bancu fusese eliminat și atunci. Mă gândeam că putea fi același scenariu și aseară. Cred că la acel fault a fost o intrare hazardată, neinspirată și neintenționată și nu cred că Bancu a avut intenția să facă faultul. Dinamica jocului a făcut ca el să aibă această reacție. Nu trebuie să omitem că este un jucător de echilibru și de mare valoare, aportul lui la echipă este important, iar faptul că nu poate juca două meciuri își poate pune amprenta asupra exprimării echipei.

Până la urmă este un cartonaș meritat, la reluare s-a văzut că este un fault de cartonaș roșu. Era la 70 de metri de poartă, nu era o fază periculoasă, consider că este o neșansă pentru el. Cred că ar trebui să analizăm și reacțiile lui Armstrong, este conflictual și agresiv. El este în mare parte implicat în clinciurile de la Dinamo, este la baza lor. Are un comportament care inflamează lucrurile și ar trebui să-și cenzureze reacțiile. Va avea de suferit dacă va fi luat la ochi.


Dinamoeste percepută ca o echipă a sistemului, mai multe nu putem spune, așa e percepută laCraiova. Noi am avut tăria să rezistăm 45 de minute. Craiova este foarte unită și cred că această victorie este un balon de oxigen”, a spus Pavel Badea pentru Gazeta Sporturilor.

Clasamentul din play-off

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.