International   •   Campionate   •   ITALIA

Primul atac dur la adresa lui Cristi Chivu: „E o greșeală gravă să crezi că ai putea construi cu el viitorul la Inter”

Directorul Sportitalia, Michele Criscitello (42 de ani), e cel mai dur critic al lui Cristi Chivu

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 20 martie 2026

Chiar dacă e lider autoritar în Serie A după 29 de etape, Inter nu poate scăpa de pata eliminării din Champions League în play-off, cu o dublă înfrângere în fața lui Bodo/Glimt. Din cauza acestei neplăcute surprize, Cristi Chivu a ajuns ținta criticilor, care consideră că antrenorul român plătește pentru lipsa de experiență.

Complexul arătat, cu mici excepții, în fața echipelor mari din Serie A și din Europa s-a transformat într-un cal de bătaie pentru contestatarii lui Chivu. Corul nemulțumiților s-a amplificat după ce Inter a părăsit Liga Campionilor pe ușa din dos, cu un 2-5 șocant cu Bodo/Glimt.

Directorul Sportitalia: „Inter este gestionat extrem de prost din cauza lipsei de experiență a lui Chivu. E o eroare gravă!”

Directorul Sportitalia, ziaristul Michele Criscitello, și-a expus părerea negativă față de tehnicianul român adus de la Parma: „Am fost și sunt împotriva marilor echipe ca Inter, Milan, Juve și Napoli, care angajează antrenori cu doar 13 meciuri în Serie A.


Inter este gestionat extrem de prost din cauza lipsei de experiență a lui Chivu. Dacă îl iei pe Chivu ca antrenor interimar, mi se pare în regulă. Dar dacă crezi că ai putea construi viitorul lui Inter cu Chivu pentru următorii trei ani, te înșeli. Și faci o greșeală gravă!

Cristi Chivu a fost eliminat la Inter - Atalanta/ foto Imago Images

Apoi, dacă va lua titlul va fi un câștig, iar a învinge este întotdeauna complicat și îi vom spune «bravo». Dar a spune că a făcut o treabă extraordinară e total eronat și ne îndepărtăm de realitate.

„Chivu nu poate fi antrenorul proiectului de viitor al lui Inter, câștigând și fiind competitiv în Italia și, mai ales, în Europa”


Așadar, dacă greșesc, o spun, dar rămân convins că Cristian Chivu nu poate fi antrenorul proiectului de viitor al nerazzurrilor, câștigând și fiind competitiv în Italia și în Europa. Fotbalul de azi s-a schimbat... Fotbalul italian este cu totul altceva, să nu ne uităm la străinătate!”.

Raționamentul lui Michele este un punct de vedere pe care îl împărtășesc și pe care l-a exprimat recent și Mourinho. Nu se referea la Chivu, din motive evidente. Totuși, faptul că jucători fără experiență ca antrenor ajung la anumite echipe e destul de surprinzător din acest punct de vedere și, de asemenea, puțin logic

- Ivan Zazzaroni, director Corriere dello Sport

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.