Manchester United și Bournemouth au remizat, scor 2-2, în deschiderea etapei 31 din Premier League. „Diavolii roșii” au fost egalați de două ori pe Vitality, dar sunt siguri de locul 3 la intrarea în pauza cauzată de meciurile naționalelor.
Elevii lui Michael Carrick au controlat prima parte a duelului cu Bournemouth și putea deschide scorul în minutul 35. Bruno Fernandes a ratat o ocazie uriașă, din apropiere.
A primit o centrare de la Dalot, care a săltat mingea peste toți fundașii adverși aflați în fața porții. Bruno a șutat cu latul, din voleu, însă George Petrovic a respins cu piciorul, de pe linia porții.
Show în repriza a doua din Bournemouth - Manchester United
La cabine s-a intrat cu scor alb, iar show-ul a început din minutul 46. United a obținut penalty după ce Cunha a fost tras de tricou în careu de Alejando Jimenez, iar Bruno Fernandes a punctat de la 11 metri, după o oră de joc.
Avantajul nu a ținut mult. Truffert, autorul unor intervenții salvatoare în defensivă, a urcat în atac și i-a pasat lui Christie, care a șutat plasat, la colțul lung, și l-a învins pe Lammens.
„Diavolii roșii” au cerut penalty înainte de golul „cireșelor”, după ce Truffert l-a tras și l-a împins în careu pe Amad. Arbitrul a lăsat faza să continue, francezul a urcat în terenul advers și a oferit assist-ul la reușita de 1-1. VAR-ul nu a intervenit pentru a anula golul și pentru a da penalty în favoarea lui United, astfel că arbitrul Stuart Atwell a arătat centrul terenului
Truffert l-a tras și l-a împins în careu pe Amad Diallo în careuEra minutul 67 și evenimentele majore încă nu se terminaseră. După alte 4 minute, prestația încântătoare a lui Bruno Fernandes s-a văzut din nou pe tabelă. Portughezul a central periculos în fața porții, iar Hill și-a trimis mingea în propria poartă, cu capul, după ce balonul fusese ușor atins și de Senesi. Iar United revenea în avantaj.
Maguire a comis-o pe final
Harry Maguire a comis penalty și a fost eliminat în Bournemouth - Manchester United/ foto: Getty ImageMaguire, care l-a incomodat pe Hill cât să-și dea autogol, a comis-o chiar înainte de plecarea la naționala Angliei. Fundașul central l-a tras pe Evanilson în careu, din postura de ultim apărător, și a primit cartonașul roșu în minutul 78.
Kroupi Jr., introdus de Iraola pe parcurs, a egalat de la 11 metri cu o execuție sigură.
Cu om în minus, United s-a apărat în ultimele minute și a plecat cu un punct de pe Vitality. E pe locul 3, la 4 puncte deasupra lui Aston Villa, care e pe locul 4.
{{text}}