Jaqueline Cristian (27 de ani, #36 WTA) a învins-o pe Peyton Stearns (24 de ani, #46 WTA), scor 6-4, 7-5, obținând calificarea în turul 3 al turneului de la Miami.
Pentru un loc în „optimile” turneului din Statele Unite ale Americii, sportiva din România va juca împotriva Ekaterinei Alexandrova (31 de ani, #11 WTA).
Calificare în turul 3 pentru Jaqueline Cristian
Pentru Jaqueline Cristian a fost primul meci pe care l-a jucat în cadrul turneului de 1000 de puncte de Miami, având în vedere că sportiva din România a intrat direct în această fază a competiției.
Românca a început bine meciul împotriva americancei Peyton Stearns, câștigând primul set cu 6-4. Partea a doua a jocului a fost mai echilibrată, iar Jaqueline a câștigat al doilea set cu 7-5, într-o partidă care a durat o oră și 49 de minute.
Este pentru prima dată când Jaqueline Cristian ajunge în turul 3 al turneului din Florida.
Ekaterina Alexandrova (31 de ani, #11 WTA) va fi sportiva care îi va ieși în cale româncei în drumul spre „optimile” competiției. Cele două s-au mai întâlnit de 2 ori, fiecare câștigând câte un meci. Cel mai recent duel dintre cele două sportive a avut loc în luna ianuarie a acestui an, la turneul de la Adelaide, Jaqueline impunându-se cu 6-4, 6-4.
Meciul dintre cele două va avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse sunt și ele în competiție
România mai are alte 2 reprezentante la turneul de la Miami.
Sorana Cîrstea a obținut și ea calificarea, după ce s-a impus în fața Lindei Noskova (21 de ani, #13 WTA), scor 6-2, 3-6, 6-4. În turul 3, românca o va întâlni pe Elise Mertens (30 de ani, #19 WTA). Meciul dintre cele două e programat azi, de la 21:30.
Gabriela Ruse speră se li se alăture compatrioatelor în turul 3 al turneului. Românca va evolua în fața lui Madison Keys (31 de ani, #18 WTA). Meciul dintre cele două e programat azi, de la ora 19:30.
{{text}}