Graeme Souness (72 de ani), o fostă glorie a lui Liverpool, este convins că perioada de vârf a lui Mohamed Salah (33 de ani) a trecut și consideră că egipteanul este principalul vinovat pentru campania slabă a echipei în Premier League.
Souness susține chiar că atacantul ar trebui să părăsească clubul la sfârșitul sezonului.
Graeme Souness: „Cifrele sale sunt mult sub așteptări”
Legenda „cormoranilor” nu s-a ferit să îl critice pe Mohamed Salah, pe care îl vede principalul vinovat al sezonului slab pe care campioana Angliei îl are.
„În opinia mea și din experiența mea, ceea ce se întâmplă este că, atunci când ajungi la 33-34 de ani, cariera ta poate merge pe două căi: fie o cădere abruptă, un declin lent. Cred că Salah este primul caz.
Am fost să văd primul meci al sezonului, Supercupa împotriva lui Crystal Palace, și i-am spus fiului meu: « Nu știu ce se întâmplă cu el ». Am crezut că poate are nevoie de vreo șase meciuri pentru a-și intra în ritm, dar nu s-a îmbunătățit niciodată
Cifrele sale sunt mult sub așteptări și el este principalul motiv pentru care Liverpool are un sezon inconstant. Când ești în această poziție, ai nevoie ca jucătorii mari să se afirme, iar pentru fani, antrenor și staff-ul tehnic a fost un șoc că acești jucători nu au făcut-o”, a declarat Graeme Souness, potrivit Daily Mail.
Întrebat dacă ar trebui să plece, nu a ezitat: „Da. Cea mai bună perioadă a sa a trecut, fără îndoială. Timp de șase sau șapte ani, a fost omul de bază al lui Liverpool. Este un jucător mare, o legendă a lui Liverpool, dar faza sa cea mai bună a trecut”, adăugat acesta.
Graeme Souness (dreapta) face schimb de fanioane cu portarul lui Dinamo, Dumitru Moraru / Foto: Imago
Scoțianul a evoluat pentru Liverpool în perioada 1978 - 1984
În tricoul „cormoranilor” a câștigat de 5 ori titlul de campion în Anglia, dar și de 3 ori Cupa Campionilor Europeni
De poziție mijlocaș central, Souness a jucat 359 de meciuri, a marcat 55 de goluri și a oferit 40 de pase decisive în perioada în care a jucat la Liverpool
Aflat la Liverpool din 2017, Mohamed Salah, jucătorul pe care Souness l-a luat în vizor, traversează o perioadă complicată pentru „cormorani”. În cele 34 de meciuri jucate în acest sezon, egipteanul a marcat 10 goluri și a oferit 9 pase decisive. Pe lângă forma slabă din teren, sezonul curent a fost marcat de numeroase controverse cu antrenorul Arne Slot.
{{text}}