International   •   Stranieri   •   PORTUGALIA

Internaționalul român, lăudat în Portugalia după meciul cu Benfica + Nota primită

Tony Strata (21 de ani), fundașul dreapta de la Vitoria Guimaraes, a fost integralist în eșecul cu Benfica/ FOTO Imago Images

Articol de Adrian Duţă   —  duminică, 22 martie 2026

Tony Strata (21 de ani), fundașul dreapta de la Vitoria Guimaraes, a fost integralist în eșecul cu Benfica, scor 0-3, din etapa 27 a campionatului Portugaliei.

Internaționalul U21 chemat la lot de Costin Curelea pentru meciurile cu Kosovo și San Marino din martie a bifat al 15-lea meci în acest sezon în prima ligă portugheză. Strata e om de bază la Vitoria Guimaraes, locul 9 în Portugalia, la primul sezon de la transferul din Franța, de la Ajaccio.

Tony Strata, lăudat după duelul cu Benfica

În ciuda eșecului la scor de neprezentare, Tony Strata a fost lăudat în Portugalia pentru prestația împotriva echipei lui Jose Mourinho și a primit nota 6.


„Jucătorul cheie: Tony Strata (6) - Românul a încercat din răsputeri să dea amploare jocului pe flancul drept, dar acțiunile sale au ajuns la puțini coechipieri, cum a fost acea centrare bine măsurată pentru Nélson Oliveira, la care acesta a ajuns prea târziu și nu a putut finaliza.

A avut un duel interesant cu Schjelderup, a pierdut câteva faze, a câștigat altele fără fault, spre deosebire de unii dintre colegii săi”, au scris portughezii de la A Bola.

Strata a primit cea mai mare notă de la Guimaraes, la egalitate cu Joao Mendes.

Născut în Franța, la Marseille, Strata e internațional de tineret pentru România, bifând 12 meciuri la naționala U21. De-a lungul carierei a evolua doar în Franța și Portugalia, la Istres, Ajaccio și Guimaraes.


Strata are o cotă de 1,5 milioane de euro pe Transfermarkt, cea mai mare valoare din carieră. În decembrie era evaluat la 400.000 de euro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.