Liga 1

Fost "bananier", actual idol

Articol de Cătălin Popescu, Cristina Negrilă  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Spadacio este acum cel mai apreciat jucător al Rapidului, după ce înainte de startul sezonului fanii îl considerau un fotbalist second-hand


Patru goluri şi o pasă decisivă în 3 etape. Palmaresul impresionant al lui Juliano Spadacio (27 de ani) l-a transformat pe brazilian în idolul fanilor rapidişti. Aceiaşi fani care imediat după venirea mijlocaşului în Giuleşti îl catalogau "bananier", "mercenar", un "fotbalist care vine în România pentru bani şi care va pleca în iarnă fără a reuşi să convingă". Opinia generală a suporterilor a fost: "Ăsta nu e transfer de Champions League. Să fim mulţumiţi dacă vom juca în Intertoto".

Prestaţiile excelente ale lui Spadacio au schimbat fundamental părerea celor din tribune. Dacă înainte de debutul campionatului el era pe ultimul loc într-un sondaj pe rapidisti.ro cu întrebarea "Care e cea mai bună achiziţie?", acum fostul fotbalist al lui Nacional Madeira a urcat pe locul 2, cu 24 % din sufragii. Lider rămîne Julio Cesar cu 50%, însă iniţial diferenţa dintre cei doi era de 70 de procente! Iar susţinătorii alb-vişiniilor au asaltat site-urile gsp.ro şi rapidisti.ro cu laude pentru Spadacio.

8,67 este media notelor lui Spadacio în Gazetă, el adunînd în primele trei etape două note de 9 şi una de 8

11 acţiuni utile a iniţiat Spadacio la partida cu CFR Cluj, reuşind 36 de pase, cele mai multe dintre mijlocaşii Rapidului


"Avem cel mai frumos public din ţară. Vrem ca la finalul sezonului să sărbătorim titlul alături de fanii noştri"
Juliano Spadacio, mijlocaş Rapid

Ce spuneau fanii în iunie

"Parcă ziceaţi că faceţi supertransferuri?! Şi o divizionară secundă ar fi adus jucători mai valoroşi"
body

"Ce transfer e ăsta? Spadacio nu are valoare de Rapid. Luăm un bananier de la Madeira şi vrem titlul?! Asta e culmea!"
coco_giuleşti

"După cum se vede treaba, la anul trebuie să fim mulţumiţi dacă jucăm în Intertoto"
RAPID_TG_JIU

"Nu ştim cine decide transferurile la Rapid, dar e clar că nu are ochi. Dacă era bun acest Spadacio îl lua Sporing sau Benfica"
t.popescu

"Astea sînt transferurile de Champions League? Doamne ajută să jucăm în Intertoto, deşi va fi greu!"
RAPID :X


Ce spun fanii acum

"Pe lîngă faptul că e un mare jucător, e şi modest. Spada-gol va intra în inimile tuturor rapidiştilor"
alb.vişiniu

"Mulţumim, Spadacio. La meciul cu CFR am fost pe stadion şi m-ai aruncat în aer la golul tău"
rapidist 100%

"Spadacio a fost îngerul nostru şi la meciul cu CFR. Datorită lui am plecat acasă fericit"
marinsilviu

"Spadacio e preferatul meu încă de la meciul cu Lyon! Mă bucur sincer pentru el! Este un mare jucător!"
carmen

"Juliano Spadacio este cel mai bun jucător care a fost transferat în România în această vară. Mă bucur că e la Rapid"

alex_buc

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.