Yuksel Yesilova e unul dintre turcii care cunoaște foarte bine fotbalul românesc, în care a lucrat, în mai multe etape, din 2006 până în 2021. Acum, într-un dialog cu Gazeta Sporturilor, a prefațat meciul dintre Turcia și România.
- Turcia - România se joacă pe 26 martie, de la ora 19:00, meci transmis de Prima TV. Dacă învingem, jucăm finala pentru calificare la Mondial, contra Slovaciei/Kosovo, pe 31 martie 2026
- Gazeta Sporturilor are 6 reporteri cu experiență la Istanbul, care transmit cele mai importante informații, cele mai bune reportaje și o serie de corespondențe multimedia.
„România e a doua mea țară. Poate o să revin să mai lucrez aici. M-am simțit foarte bine, foarte apreciat și respectat”, a declarat Yesilova la începutul dialogului cu GSP.
Yuksel Yesilova explică ce va fi în Turcia – România: „Va fi un meci foarte greu pentru turci”
- Domnule Yesilova, cum credeți că va fi acest meci?
- Lumea aici spune că Turcia e favorită și că are două avantaje: meciul se joacă în Turcia, iar la națională sunt mulți jucători care evoluează în campionatele tari, la echipe puternice. Au mai multă experiență și aduc la națională ce au învățat la club. Jucătorii din Italia vin cu multe cunoștințe bune pe faza defensivă, cei din Germania sunt mai disciplinați, iar cei din Spania sunt mai tehnici. Pe hârtie arată foarte bine, dar trebuie să îi faci pe toți să joace bine împreună. Eu zic că nu e așa clar că Turcia e favorită. Știu fotbalul românesc, știu cum joacă, urmăresc fotbalul din România. Va fi un meci interesant și foarte greu pentru Turcia. Turcii cred că meciul e deja câștigat, dar eu nu sunt atât de sigur. Voi aveți un jucător care e la Tottenham și care a fost accidentat. Va juca?
- Radu Drăgușin. Da, e apt și, mai mult ca sigur, e titular. Mă uitam pe lot și Turcia are jucători în Premier League.
- Noi avem jucători foarte buni. Avem portari foarte buni în această generație. Altay Bayindir de la Manchester United nu e titular la națională. Vă puteți imagina asta? Și în defensivă stăm bine. Iar Arda Guler e mereu periculos. Selecționerul e puțin criticat pentru că sunt jucători care joacă la cluburile lor, dar nu sunt titulari la națională. El are o anumită filozofie: vrea jucători tineri, vrea viteză și tehnică. Nu va miza pe jucători cu experiență, ci pe tineri. Știe că jucătorii români aleargă mult și vrea să mizeze pe tineri, care au viteză bună.
- Apropo de echipa de start, cum credeți că va arăta Turcia?
- Cakir, de la Galatasaray, va fi în poartă. În apărare vor fi Celik, Demiral, Abdulkerim Bardakci și Ferdi Kadioglu. La mijloc cred că vor fi Calhanoglu, Ismail Yuksek, care va avea un rol mai defensiv, și Kokcu. În atac vor fi Guler pe dreapta, Yildiz în stânga, iar Baris Alper Yilmaz va juca în centru. Când România va avea posesia, sistemul va fi 4-3-3. Când Turcia va ataca, se va juca în 4-2-3-1. Cred că semnul de întrebare e în ceea ce-l privește pe Baris Alper. E puternic, dar nu marchează atât de mult. Poate va apărea Semih Kilicsoy în locul lui.
- Alte idei despre tactică?
- Cred că fundașii României ar putea face greșeli când vor fi presați de turci. Iar fundașul dreapta trebuie să fie atent la Ferdi Kadioglu. Când urcă în atac, trebuie să se întoarcă foarte repede în apărare. Trebuie să fie atent. E periculos dacă nu se întoarce rapid.
- Ceva puncte slabe?
- Turcii sunt mai tehnici și creativi, dar românii pot fi avantajați de faptul că joacă bine ca grup, sunt uniți. Nu sunt staruri în echipă. În ceea ce privește jocul, cred că ar putea specula fazele fixe. E un moment al jocului în care Turcia nu e atât de puternică.
- Atmosfera cum va fi?
- Va fi un stadion plin ochi. Va fi o atmosferă grea pentru români, dar vor fi tratați cu respect. Mircea Lucescu e foarte iubit aici, la fel ca Hagi și Popescu. Fanii nu vor fi agresivi, nu ca atunci când vin echipe din Anglia. Va fi o atmosferă frumoasă. Pe jucătorii turci nu va fi presiune. Fanii vor avea răbdare, știu că meciul se joacă cel puțin 90 de minute.
- Un pronostic?
- Va fi un meci greu, dar Turcia va învinge cu 2-1. Vă spun sincer: sunt turc, dar iubesc România. Am lucrat acolo, am câștigat bani acolo, am fost respectat. Eu voi fi fericit și dacă bate România și voi ține cu România în finala barajului.
Yuksel Yesilova a venit în România în 2006, când a lucrat ca antrenor secund la Poli Timișoara. A mai trecut prin România pe la cluburi ca Sportul, U Cluj, FCSB, Ceahlăul, Petrolul, Astra, Dinamo, Rapid și Gloria Buzău, la ultima până la finalul anului 2021, fiind fie preparator fizic, fie antrenor secund.
A lucrat cu Gică Hagi, Gigi Mulțescu, Dorinel Munteanu, Marius Lăcătuș, Mircea Rednic, Daniel Pancu sau Ilie Stan.
{{text}}