România a pierdut returul cu Turcia, 31-37, și a ratat calificarea pentru „dubla” cu Norvegia, în drumul spre Campionatul Mondial din 2027.
România era superfavorită pentru calificarea în play-off, după ce joi câștigase în Turcia meciul tur cu 37-32, partidă în care avusese și 9 goluri avans.
Ce s-a întâmplat de joi până duminică, când România a trecut de la un avantaj de plus 5 la un deficit de minus 6?
Căutăm explicații pentru înfrângerea cu Turcia. Și totuși, chiar așa am ajuns?
Față de partida din Turcia, României i-au lipsit portarul Dan Vasile, care a suferit o ruptură musculară, și pivotul Andras Szasz, întindere la ligamente. Vasile apărase 8 mingi în partida tur cu Turcia, iar Szasz a fost om de bază în apărare.
Nici Daniel Stanciuc nu trebuia să joace returul de la Buzău, după o entorsă suferită la ultimul antrenament de sâmbătă, dar dinamovistul a vrut să ajute echipa, anunțând la încălzire că poate juca. Staff-ul tehnic a spus că va intra în meci dacă va fi nevoie...
Daniel Stanciuc / FOTO: Alexandru ObrejaJucătorii au părut obosiți, dar și deconectați din punct de vedere mental, crezându-se calificați după ce au câștigat în Turcia cu 37-32, altfel nu se explică modul de exprimare cu același adversar, la o diferență de 3 zile.
Gabriel Ilie și Liviu Caba au fost doi dintre jucătorii care după aproximativ 10 minute de joc au cerut schimbare. Surse apropiate echipei naționale au spus, pentru GSP, că ei nu avut ritm, deoarece nu au mai jucat de aproximativ 3 luni.
Chiar și așa, România nu avea voie niciodată să piardă pe teren propriu cu Turcia. Niciodată.
De ce nu mai vin unii jucători la națională
Trei jucători importanți, Robert Militaru, Daniel Racoțea și Dragoș Hanțaru, au refuzat, din diferite motive, convocarea pentru „dubla” cu Turcia. Cu siguranță, România ar fi fost mult mai puternică cu ei în echipă și probabil s-ar fi calificat în play-off.
Robert Militaru (stânga), Daniel Racoțea și Dragoș Hanțaru au refuzat convocarea la națională. Foto: InstagramDoi dintre cei 3 internaționali nu au uitat de condițiile slabe oferite de FRH înaintea plecării la EURO 2026, iar interul vasluian este nemulțumit pentru că a jucat prea puțin la națională, când a fost convocat.
Surse apropiate echipei naționale au dezvăluit că în cantonamentul de la București dinaintea turneului european, naționala nu a avut condiții bune de cazare și masă, iar antrenamentele se făceau la sala Apollo, unde instalația de căldură a fost defectă două zile. O altă problemă a fost distanța dintre hotel și sală, drum parcurs în aproximativ o oră.
Am avut variantele 3, 4 și 5 pe unele posturi
În afara celor 3 absențe, George Buricea nu i-a putut folosi din cauza accidentărilor pe Ionuț Iancu, Demis Grigoraș, Călin Dedu, Robert Nagy.
României i-au lipsit în meciul de la Buzău 8 jucători dintre cei 16, față de ultima partidă de la EURO 2026, împotriva Macedoniei de Nord, pierdută de „tricolori” la limită, 23-24. Din cauza absențelor, selecționerul George Buricea a folosit variantele 4 și 5 în postul de pivot, Bogdan Oancea și Bogdan Rață, iar pentru cea de portar, soluția a 3-a, Vlăduț Rusu, și a 5-a, Denis Ștefan.
Din păcate, în „dubla” cu Turcia, România a părut mai mult o selecționată divizionară decât o echipă națională. Cu toate acestea, calificarea nu trebuia ratată, pentru că altfel nu se pot justifica în niciun fel salariile enorme ale jucătorilor români în contradicție cu rezultatele obținute.
Banii nu vor juca niciodată
Aici este una dintre marile probleme din handbalul românesc, marea cutumă a sistemului defect sau chiar bolnav.
Să plătești subperformanța cu mii de euro, dar nu cu 2.000-3.000, ci cu 6.000-10.000 euro... Este greșeala care îngroapă handbalul masculin românesc!
De fapt, nu este o greșeală, ci este o „crimă sistemică”, deoarece foarte bine plătiți sunt și antrenorii, și șefii de cluburi, totul din bani publici. Cum nimeni nu-i evaluează, ei chiar cred că merită banii pentru care semnează lunar.
Despre selecționerul George Buricea
De doi ani la națională, George Buricea a fost la ultimul meci pe banca naționalei. Lui îi expiră contractul cu FRH în 28 aprilie și va rămâne antrenor doar la SCM Poli Timișoara.
Interesant este că dacă România trecea de Turcia, Buricea nu mai avea contract cu FRH și pentru „dubla” cu Norvegia, aceasta fiind o altă problemă a Federației, care, probabil, nu l-a motivat pe selecționer după calificarea la EURO 2026.
George Buricea / FOTO: ImagoAmbițios din fire, George Buricea a reușit calificarea naționalei la EURO 2026, unde echipa și-a arătat limitele și s-a clasat pe locul 22 din 24 de formații.
Logic, România lui Buricea trebuia să treacă de Turcia în drumul spre Mondiale, dar echipa a pierdut la general cu scorul de 68-69.
Ce i se reproșează lu Buricea pentru înfrângerea cu Turcia de la Buzău sau, de fapt, pentru „dubla” cu turcii?
În primul rând, că la partida de joi, din Turcia, nu a putut să-și țină jucătorii concentrați când echipa avea 8-9 goluri avans față de adversar.
Victoria cu 37-32 a României a adus clar o relaxare mentală a jucătorilor pentru meciul de duminică de la Buzău, pe care selecționerul nu a mai putut-o controla.
Exprimarea greșită a lui Buricea
În returul de la Buzău, s-a ajuns la ultimul time-out, când George Buricea s-a exprimat greșit și le-a spus jucătorilor că la o diferență de minus 5 goluri echipa se califică pentru că are mai multe goluri marcate în deplasare. Oamenii din handbal au spus că nu știa regulamentul de calificare, dar selecționerul a declarat pentru GSP că a fost doar o greșeală de exprimare.
„Exprimarea mea a fost greșită. Antrenorul federal, Răzvan Udriștoiu, ne-a spus și la pauză că dacă se termină partida la minus 5 goluri, vor fi aruncări de la 7 metri. Eu am vrut să le spun să nu pierdem mingea, să nu le mai dăm șansa unui atac și să aruncăm în ultimele secunde. Jucătorii știau, poate și din acest motiv nici nu m-au corectat, tensiunea fiind foarte mare. Problemele handbalului românesc sunt mult, mult mai mari”, a declarat pentru GSP, George Buricea.
Variante de avarie la portari
Lui Buricea i s-a mai reproșat neconvocarea unor portari cu experiență cum sunt Darius Makaria (Minaur) sau Vasile Tcaciuc (HC Buzău), în detrimentul tânărului Denis Ștefan. Selecționerul a spus că pe lista de 35 de jucători trimisă la EHF în luna februarie, România a avut 5 portari, 3 cu experiență, Iancu, Vasile și Rusu, dar și doi tineri de viitor, Haidu și Ștefan.
Pentru meciul de la Buzău, Ionuț Iancu și Dan Vasile au fost accidentați, iar Cătălin Haidu nu a putut onora convocarea, din cauza unor examene școlare, el fiind stabilit în Germania. Și din aceste motive poarta României a fost apărată de Vlăduț Rusu și Denis Ștefan.
Surse GSP au dezvăluit că după calificarea pierdută cu Turcia, George Buricea le-a spus jucătorilor la vestiare: „Îmi pare rău de ce s-a întâmplat, am avut doi ani buni împreună și nu este corect ce s-a întâmplat în final”.
Ce este de făcut?
Prin înfrângerea cu Turcia, oamenii din handbal trebuie să înțeleagă că fac parte dintr-un sistem greșit și învechit și că nu doar selecționerul sau oamenii din federație sunt de vină. Toți trebuie să-și asume înfrângerea cu Turcia, dar, bineînțeles, trebuie să și înțelegi ce înseamnă asumare.
Handbalul masculin din România este tare departe și foarte diferit de ce se joacă la turneele finale.
Doar dacă ne gândim la viteza de execuție și la greșelile neforțate, ar trebui să fim realiști și să înțelegem că handbalul masculin din România este greu de privit și totul pornește de jos, de la modul de instruire al copiilor care vin la handbal și de la care apoi avem pretenții peste câțiva ani să bată Turcia.
În primul rând, trebuie un plan național pentru redresarea handbalului masculin, pentru că altfel rămânem doar cu lozinca, „Handbalul, sport național!”.
Mai trebuie răbdare, consecvență și trebuie să se dea drumul la bani pentru copii și juniori.
Oare câte cluburi respectă regula cu suma de 30% din buget care trebuie alocată doar pentru copii și juniori?
Așa au făcut cei din Ungaria, Polonia și Slovenia, și cu siguranță nu au regretat.
Nu mergem mai departe în Germania, Franța sau Danemarca, pentru că nu are rost.
La vremuri noi, tot ei?
Handbalul românesc este organizat și condus prost, în handbalul românesc se fură bani și rezultate. Dacă oamenii din sistem mai mint mult, vor rămâne doar ei și umbrele lor la meciuri.
Pe mulți dintre ei îi vom vedea la alegerile din 24 aprilie, unde vor clama „Vrem schimbare!”, dar schimbarea trebuie să înceapă cu ei.
Mulți trebuia să se retragă de ceva timp, dar, având „datorii în sistem”, acesta îi apelează la nevoie. Pe unii mai des, pe alții din 4 în 4 ani.
Toți spun că vor binele handbalului, dar pare că niciunul nu și-a depășit mai întâi binele propriu.
Toți sunt buni de pe margine, dar când au fost la „butoane” au eșuat lamentabil, în contradictoriu cu mărimea conturilor.
Important este că dorința le-a rămas, chiar dacă unora li s-a opacizat oglinda și nu-și mai cunosc limitele.
{{text}}