Dr. conf. Enis Sezai Tulça, 67 de ani, profesor de istorie turc la Universitatea Galatasaray din Istanbul, descendent al unei familii de turci din Dobrogea, și-a spus povestea de viață într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor în preajma meciului Turcia - România. Lectorul ne-a vorbit despre legăturile sale cu România, despre relațiile turco-române, cooperarea celor două state și felul în care istoria a influențat percepțiile dintre cele două popoare.
Născut la Istanbul, dar cu rădăcini în Isaccea, Enis Tulça provine dintr-o familie cu o istorie puternic conectată de România, bunicul său luptând în armata română în timpul Primului Război Mondial.
Profesor de istorie și diplomat de carieră, Enis Tulça vorbește despre felul în care sunt percepuți românii în Turcia și punctele sensibile dintre cele două state care s-au războit timp de secole. De-a lungul timpului, el a activat inclusiv în cadrul ambasadei de la Paris, dar și în structuri administrative din Istanbul.
Într-un moment tensionat pe plan geopolitic, Tulça oferă și o perspectivă asupra cooperării și provocărilor din zona Mării Negre.
Joi, va fi prezent pe stadionul lui Beșiktaș la „derby-ul” Turcia - România și recunoaște că urmează să trăiască un moment special, cu inima împărțită între cele două națiuni.
Enis Tulça e profesor universitar la Istanbul și are origini în Dobrogea: „Percepția despre România e foarte pozitivă în Turcia”
- Domnule profesor Tulça, vă mulțumim pentru timpul acordat. Aveți rădăcini în România, ne puteți detalia care este legătura dumneavoastră cu țara noastră?
- Pe linie paternă, suntem o familie originară din Dobrogea, din Isaccea. Bunicul meu, Sezai İsmail, a dispărut în armata română în octombrie 1916, în timpul ofensivei bulgarilor spre Babadag. Fratele său, unchiul tatălui meu, Ali Sabri İsmail, a fost căpitan în armata română. Era în cavaleria regală, aghiotant al Reginei Maria și asociat Regimentului 4 Roșiori cu monarhia prin persoana principesei Maria. Tatăl meu, Cavit Sezai (devenit Cavit Tulça în Turcia odată cu legea numelor de familie din 1934), a emigrat în Turcia împreună cu mama sa și cu acest unchi, Ali Sabri İsmail, în 1924, la vârsta de 11 ani. Eu sunt născut la Istanbul, în 1958.
- Predați istorie la Universitatea Galatasaray și sunteți, de asemenea, diplomat. Cum arată viața dumneavoastră aici?
- M-am născut la Istanbul. După studiile de la Liceul Francez, am făcut toate studiile, până la susținerea doctoratului, la Montpellier, în Franța. În 1983 am trecut examenul scris de admitere la Ministerul Afacerilor Externe, dar timp de aproximativ zece ani am lucrat în sectorul privat. În 1999 am început cariera academică la Universitatea Galatasaray. Am lucrat în arhivele Ambasadei noastre la Atena, în 1997 și 1998, iar la Quai d’Orsay în 1999. Am fost consilier cultural și de turism al Turciei la Ambasada din Paris între 2007-2011.
- Din perspectiva dumneavoastră de istoric și diplomat, cum sunt percepuți astăzi românii în Turcia, în general?
- În Turcia, percepția despre România și despre români este foarte pozitivă, bineînțeles. Pot spune că este cea mai bună percepție pe care turcii o au despre o țară din Balcani. Toleranța României față de minorități, indiferent care sunt acestea, este unică, în sens pozitiv, în toți Balcanii.
„Avem viziuni comune, mai puțin Israel și Moldova”
- Cum ați descrie relația actuală dintre România și Turcia, atât din punct de vedere politic, cât și cultural? Considerați că mai există neînțelegeri între cele două națiuni?
- Din 1878, România cu Imperiul Otoman, iar după 1923 cu Republica Turcă, au avut în general relații bune. Din punct de vedere cultural, prezența turcilor și tătarilor în România și diaspora românească din Turcia reprezintă o bogăție pentru ambele țări. În prezent avem relații diplomatice de nivel înalt. Parteneriatul strategic este în al 12-lea an. Totuși, pot nota în prezent un punct de vedere diferit între cele două țări: Israelul. (n.r. Turcia are relații tensionate cu Israelul).
- Și în rest?
- Apoi, există mereu celebra sabie a lui Ștefan cel Mare din secolul al XV-lea, aflată la Palatul Topkapı. În 2012, când eram director adjunct la cultură și turism al orașului Istanbul, responsabil de muzee, am contribuit la textul care prezintă sabia la Topkapı, negociind cu ambasadorul României de la Ankara din acea perioadă. Dar sabia este în continuare la Topkapı; cred că turcii au oferit o copie în perioada președintelui Süleyman Demirel, în timpul unei vizite în România. În afară de acest aspect, în ceea ce privește Marea Neagră, datorită Tratatului de la Montreux avem o viziune comună, dar sper ca marile puteri să nu încerce să destabilizeze această înțelegere. În privința Moldovei, este posibil să avem puncte de vedere diferite, mai ales legat de găgăuzi, dar nu cred că sunt lucruri grave.
- CONTEXT: Tratatul de la Montreux (1936) a oferit Turciei controlul deplin asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele. În timp de pace, navele comerciale circulă liber, însă navele de război sunt strict reglementate în funcție de tonaj și durata șederii (maximum 21 de zile pentru statele non-riverane).
- Documentul favorizează statele de la Marea Neagră, limitând drastic accesul flotelor străine (precum cele ale SUA sau NATO). În caz de război sau amenințare directă, Turcia are dreptul legal de a închide strâmtorile pentru navele militare beligerante.
- Găgăuzia (oficial Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia) este o regiune autonomă din sudul Republicii Moldova, locuită de găgăuzi, un popor de origine turcică de confesiune creștin-ortodoxă, o particularitate unică.
- Românii și Imperiul Otoman au fost implicați în perioade lungi de conflict de-a lungul istoriei. Ca istoric, cum explicați faptul că românii sunt relativ puțin menționați în manualele de istorie din Turcia?
- În perioada otomană, după 1878 și mai ales în timpul Primului Război Mondial, este adevărat că au existat anumite conflicte. Dar acestea nu sunt foarte vizibile în lectura istoriei în Turcia. Diferențele cu Grecia, cu Bulgaria, cele două războaie balcanice din 1912-1913, față de aceste țări și de sârbi există multe pasaje (negative). Apoi, ocuparea Anatoliei de către greci între 1919-1922. Chiar și înainte de independența României, elitele de la Istanbul vedeau favorabil apariția unui nou stat în această zonă, între ruși și turci. După 1878, elitele turce, dacă nu puteau merge la Paris sau Londra, mergeau la București pentru a fi în Europa - aceasta era percepția.
Merge la meci joi: „Cele două imnuri naționale înseamnă foarte mult pentru mine”
- Având în vedere contextul geopolitic actual din regiunea Mării Negre, ce rol vedeți pentru România și Turcia în anii următori? Interesele noastre converg sau nu?
- Așa cum am menționat deja, există deja un acord tripartit între România, Bulgaria și Turcia privind minele marine și cooperarea în Marea Neagră. Tratatul de la Montreux, care împlinește 90 de ani în 2026, este o cheie pentru menținerea păcii în Marea Neagră, datorită prevederilor sale. Să sperăm că nu va exista o tentativă de a schimba acest tratat în favoarea marilor puteri. Nu cred că, în evoluția normală a relațiilor diplomatice dintre țările noastre, va exista o divergență în privința Mării Negre.
- Am înțeles că veți fi prezent la meciul de joi. Care sunt așteptările dumneavoastră pentru acest joc? Într-un fel, inima dumneavoastră este împărțită între Turcia și România.
- În ultima perioadă, echipa națională a Turciei a progresat. Totuși, dacă privim ansamblul meciurilor cu România, rezultatele istorice sunt în mare parte în favoarea echipei române. Pe 26 octombrie 1923, cu 3 zile înainte de proclamarea Republicii Turcia, primul meci al naționalei turce cu România are o mare valoare simbolică pentru turci. Este adevărat, voi fi la un meci în care, pentru prima dată în viața mea, cele două imnuri naționale vor însemna foarte mult pentru mine.
- Apropo, sunteți pasionat de fotbal? Susțineți vreo echipă în Turcia sau în Europa?
- În Turcia țin cu Galatasaray. Când eram tânăr, am făcut sport. Am avut licență de canotaj, apoi am jucat baschet la juniori, înainte de a pleca în Franța pentru studii. Sunt și membru al clubului.
Despre Enis Tulça...
profesor universitar de istorie și relații internaționale;
predă încă din anii '90 la Universitatea Galatasaray din Istanbul, fiind, totodată, și lector universitar de științe politice la Universitatea din București;
specializat în: relații turco-grecești, Balcani, Cipru, istorie diplomatică;
are un doctorat în istorie / relații internaționale;
a fost consilier cultural (inclusiv la Paris) și funcționar în Ministerul Culturii din Turcia
{{text}}