Majoritatea echipelor de fotbal care sunt prezente la Jocurile Olimpice sunt nemulţumite pentru că evoluează pe terenuri care se află la sute de kilometri de capitala Beijing sau de stadionul naţional Cuib de Pasăre, relatează Reuters.
Cei mai mulţi dintre fotbalişti nu au fost prezenţi la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice şi puţini dintre ei au ocazia să locuiască în Satul Olimpic. Înaintea JO 2008, FIFA a cerut în special echipelor europene să trimită obligatoriu jucătorii sub 23 de ani care au fost convocaţi în China, chiar dacă unele grupări au protestat.
Majoritatea partidelor se dispută în Tianjin, Quinhuangdao, Shenyang şi Shanghai, iar unele au loc pe o arenă din Beijing, în timp ce doar finala se va disputa pe stadionul construit special pentru Jocurile Olimpice.
"Noi nu trăim deloc atmosfera olimpică", a declarat mijlocaşul italian Riccardo Montolivo, a cărui echipă este cantonată în Qinhuangdao. Serbia, echipă care se află în Shanghai, a fost una dintre grupările care au ratat ceremonia de deschidere. "Sigur că ne pare rău că nu au putut să fim acolo şi am văzut totul la televizor, dar asta a fost destinul nostru", a afirmat fundaşul Gojko Kacar.
Deţinătoarea trofeului, Argentina, a disputat primele două meciuri la Shanghai, apoi s-a mutat în Beijing, înainte de ultimul meci din grupă. "Aici e mult mai frumos. Când eram la Shanghai era ca şi cum am fi evoluat la un turneu pentru echipe Under 20, dar acum ne simţim cu adevărat la Jocurile Olimpice", a afirmat Sergio Aguero.
Ultimele meciuri din faza grupelor vor avea loc miercuri, iar sferturile de finală se vor disputa la 16 august.
Sporturi • Olimpiada 2008 • JOCURILE OLIMPICE / FOTBAL
Fotbaliştii sunt nemulţumiţi pentru că joacă la sute de kilometri distanţă de Beijing
Articol de Gazeta Sporturilor — marți, 12 august 2008
{{text}}