Costel Pantilimon (39 de ani) a analizat meciul României cu Turcia și a spus cine ar trebui să fie între buturi în duelul de la Istanbul.
Turcia - România se joacă pe 26 martie, de la ora 19:00, meci transmis de Prima TV. Dacă învingem, jucăm finala pentru calificare la Mondial, contra Slovaciei/Kosovo, pe 31 martie 2026
Gazeta Sporturilor are 6 reporteri cu experiență la Istanbul, care transmit cele mai importante informații, cele mai bune reportaje și o serie de corespondențe multimedia.
Gazeta Sporturilor a purtat un dialog cu Costel Pantilimon înaintea meciului de la baraj programat în Istanbul. Spune că Ionuț Radu ar fi preferat în poarta echipei naționale, grație experienței sale.
Costel Pantilimon: „Mihăilă și Man pot face diferența”
„Dacă ne uităm la tot ce înseamnă impactul pe care îl au jucătorii lor la echipe din Europa, putem spune că sunt favoriți. Eu cred că acest moment în care toată lumea ne dă șansa a doua poate fi un avantaj pentru noi, am putea specula.
Noi și la Euro am demonstrat că putem. Presiunea publicului poate fi pusă chiar și pe echipa gazdă, turcii nu sunt răbdători, iar răbdarea lor nu ține prea mult timp, sunt anumiți factori pe care i-am putea lua în considerare. Plecăm cu șansa a doua, dar nu înseamnă că nu putem profita de asta.
Avantajul nostru îl reprezintă spiritul de echipă și experiența lui Mircea Lucescu, el cunoaște Turcia, iar noi nu suntem o țară de lumea a cincea. Doar că tot ceea ce s-a întâmplat, rezultatele pe care lumea le-a setat, fotbaliști accidentați și unele situații la cluburi, nu ne pun în cea mai bună lumină, dar nu înseamnă că nu putem să o scoatem la capăt.
Multă lume nu mai vorbește de Mihăilă și Man, dar ei pot face diferența din punct de vedere individual.
Mi se pare o tevatură cu Radu, nu cred că știm noi toate discuțiile și tot ce s-a întâmplat exact și ce stare de sănătate are Radu. În momentul de față se merge pe ideea ca Radu să joace, datorită experienței. El joacă la un nivel bun, în ultimele partide a fost om de bază.
În momentul de față mi se pare că și Aioani are o constanță în campionat. Important este ca lumea să perceapă echipa națională ca o echipă care să dea totul”, a spus Costel Pantilimon pentru Gazeta Sporturilor.
Costel Pantilimon în studioul GSP LiveCostel Pantilimon a participat la un turneu final cu România
La naționala României, Costel Pantilimon a bifat 27 de apariții, iar debutul său a fost în 2008, într-o partidă contra Georgiei.
Acesta a participat și la un turneu final cu România, mai exact EURO 2008, unde nu a jucat în nicio partidă.
{{text}}